Scandalagii sancţionaţi de poliţişti. Se loveau cu pumnii şi picioarele în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali au sancţionat trei persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, după ce au fost surprinse în timp ce îşi rezolvau o dispută, împărţindu-şi pumni şi picioare.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Locală i-au sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei, pe B.A., de 18 ani, C.L., de 30 ani, şi M.L., de 23 ani, toţi din Galaţi. ”Persoanele în cauză au fost depistate pe strada Drumul de Centură, în timp ce provocau şi participau efectiv la scandal, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei şi pe un bărbat de 33 ani, din comuna Schela, judeţul Galaţi. Respectivul a parcat şi staţionat neregulamentar cu autoturismul pe banda unu de circulaţie, cât şi pe trotuarul din zona unei societăţi comerciale situate pe strada Energiei din Galaţi, iar la solicitarea oamenilor legii de a se legitima, acesta a refuzat să dea date în vederea stabilirii identităţii, proferând injurii şi expresii jignitoare.

De asemenea, poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 1 l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.400 lei pe un bărbat de 48 ani, din Galaţi. Respectivul a fost depistat în zona unui bloc de pe strada Domnească, în timp ce consuma băuturi alcoolice, iar în momentul legitimării a aruncat restul de la o ţigară pe domeniul public şi a ameninţat cu acte de violenţă poliţiştii locali.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite