FOTO Traficanţii de ţigări au o imaginaţie bogată. Au ajuns să ascundă "marfa" şi în roţile de rezevă
0Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, peste 4.000 de ţigarete. Acestea erau bine dosite în autoturismele unor tineri care au încercat să treacă frontiera.
Aseară, în jurul orei 19.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, un tânăr de 24 de ani, cu dublă cetăţenie română şi basabeană conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria.
Inspectorilor vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului şi au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în roata de rezervă a autoturismului, 1.340 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
"Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor şi întrucât tânărul a mai fost descoperit în luna octombrie a anului 2013 încercând să introducă ţigarete ilegal în România, poliţiştii de frontieră i-au întocmit acestuia dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.
Câteva ore mai târziu, puţin duă miezul nopţii, s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, un cetăţean român, în vârstă de 31 ani, conducând un autoturism marca Mercedes.
Ca şi în primul caz, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care au descoperit, ascunse şi nedeclarate, sub bancheta din spate a autoturismului, 2.780 de ţigarete marca Marble.
Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.