Şcoala din Băleni va fi reabilitată complet. Fondurile vin de la Primărie şi Asociaţia Habitat for Humanity

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii vor putea reveni în clase pe la sfârşitul lunii octombrie.
Elevii vor putea reveni în clase pe la sfârşitul lunii octombrie.

Lucrările au început în luna august a acestui an şi sunt programate să fie încheiate la sfârşitul lunii octombrie 2014. În acest moment este finalizat parterul. Costul întregii renovări este de 118.000 de euro.

Peste 200 de elevi din comuna Băleni se vor bucura de o şcoală nouă care să îi pregătească pentru un viitor mai bun, GDF SUEZ Energy România, Primăria comunei Băleni şi asociaţia Habitat for Humanity România vor renova şcoala din Băleni în cadrul proiectului “O şcoală nouă, un viitor mai bun”. 

Şcoala, care nu mai fusese renovată de 25 de ani, va fi complet reabilitată şi eficientizată energetic până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an. Din cauza gradului ridicat de deteriorare, şcoala devenise nefuncţională, iar întreaga activitate didactică se desfăşura de ani buni într-o clădire anexă situată în aceeaşi curte.

Unitatea şcolară va oferi condiţii de învăţare la standarde europene pentru cei 214 elevi şi 10 profesori din comunitate. Cu sprijinul financiar al GDF SUEZ Energy România şi al Primăriei comunei Băleni, Habitat for Humanity România reabilitează izolaţia exterioară şi interioară, înlocuieşte tâmplăria, montează parchet, gresie şi faianţă, schimbă instalaţia electrică şi sanitară şi înlocuieşte centrala termică.

Ca pe orice şantier Habitat for Humanity, la lucrări participă şi echipe de voluntari locali şi angajaţi din companii din România, printre care şi voluntari GDF SUEZ Energy România.

„Suntem deosebit de bucuroşi că am reuşit să oferim copiilor din comuna noastră şansa de a putea învăţa într-o clădire renovată în totalitate şi dotată la standarde internaţionale. Primăria comunei Băleni a asigurat 50% din cheltuielile necesare pentru derularea acestui proiect. Ne exprimăm speranţa că această colaborare va continua, astfel încât să putem dezvolta împreună şi alte proiecte prin care să ridicăm calitatea vieţii şi nivelul de trai în comunitatea noastră”, a declarat Lică Oprea, primarul comunei Băleni.

Proiectul “O şcoală nouă, un viitor mai bun” a început în luna august 2014 şi este programat să fie finalizat până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, când copiii şi profesorii vor putea realua activitatea şcolară în noua unitate de învăţământ.

„Misiunea Habitat for Humanity este de a eradica locuirea sărăcăcioasă şi lipsa de adăpost peste tot în lume şi de a construi case, comunităţi şi speranţe. Educaţia copiilor noştri este extrem de importantă, pentru ca fiecare copil să aibă şansa unui viitor mai bun, dar şi pentru că, pe termen lung, educaţia atrage după sine o locuire mai bună pentru întrega comunitate”, a declarat Mario DeMezzo, director naţional Habitat for Humanity România.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite