Virusul limbii albastre, păgubos pentru ţărani. Oamenii de la munte, afectaţi de interzicerea dreptului de circulaţie a animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgurile de animale au fost sistate pe perioadă nedeterminată
Târgurile de animale au fost sistate pe perioadă nedeterminată

Virusul bolii limbii albastre a fost depistat în urmă cu două zile şi pe teritoriul judeţului Vrancea, la o stână din comuna Năruja iar autorităţile au impus carantină.

La stâna din Nereju a murit o oaie a şi alte patru animale sunt bolnave,  printre care şi o bovină, fapt pentru care autorităţile sanitar veterinare au dispus măsuri drastice.

Boala a fost depistată de medicii veterinari la stâna fermierului Ştefan Lazăr, deţinător a 700 de oi şi şapte bovine, iar din această cauză autorităţile au impus carantină în şapte localităţi de munte vecine, respectiv Nistoreşti, Paltin, Spulber, Reghiu, Nereju şi Valea Sării.

„Stâna se află în afara satului şi animalele bolnave au fost izolate de cele sănătoase, care au fost duse într-un loc mai retras. Au venit ieri medicii veterinari şi au pus plase cu orificii mici, pentru ţânţari. Au dat cu o soluţie să-i prindă şi să-i ducă la laborator. E ca la gripa aviară la noi. Nu se intră în perimetrul de izolare decât cu echipament special. Mi se pare ciudat că boala asta nu a apărut la câmpie, unde sunt ţânţari mulţi şi ne afectează pe noi, la munte, unde se ştie că este frig”, ne-a declarat viceprimarul comunei Năruja, Dan Busuioc.

Edilul spune că oamenii nu sunt panicaţi, pentru că li s-a explicat ce este boala limbii albastre, dar sunt supăraţi pentru faptul că această carantină şi interzicerea dreptului de circulaţie a animalelor le afectează bugetul.

„La noi oamenii trăiesc din creşterea animalelor. Vineri, pe 29 august, la Năruja ar fi trebuit să aibă loc cel mai mare târg de animale  din judeţ din acest an, unde oamenii vând şi cumpără animale. Pe urmă, în fiecare săptămână era programat câte un târg în localităţile de munte. Acum, oamenii sunt obligaţi să stea acasă şi nu mai au din ce face bani”, ne-a declarat Dan Busuioc.

Prefectura vrea limitarea răspândirii bolii

Pe lângă interzicerea mişcării animalelor şi a târgurilor de animale, comitetul local înfiinţat la nivelul Prefecturii Vrancea pentru monitorizarea situaţiei a dispus şi alte interdicţii.

„Păşunatul se va efectua numai între orele 10.00-18.00, în mod exclusiv în curţi şi grădini proprii iar între orele 18.00 şi 6.00 rumegătoarele vor fi ţinute în adăposturi închise, prevăzute cu plase contra insectelor, impregnate cu substanţe insecticide, la nivelul uşilor, ferestrelor, gurilor de aerisire şi evacuare a dejecţiilor, pentru a împiedica atacul insectelor”, a precizat prefectul Nicuşor Halici, preşedintele comitetului local.

Autorităţile sanitar veterinare ne asigură că boala limbii albastre este specifică rumegătoarelor şi nu este transmisibilă la om.

Virusul este transmis prin intermediul ţânţarilor. Perioada de incubaţie este în medie de 4şi 8 zile, durata acesteia fiind influenţată de cantitatea de virus inoculată animalului receptiv.

Principalele semne clinice sunt creşterea temperaturii (41-42 grade Celsius), congestia mucoaselor bucală şi nazală, salivaţia excesivă. Treptat, secreţiile devin mucopurulente formând, prin uscare, cruste la nivelul nărilor şi botului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite