Profesorul bătut în şcoală se simte rău iar conducerea Inspectoratului Şcolar îl ameninţă cu excluderea din învăţământ FOTO-VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Ianchievici riscă excluderea din învăţământ
Profesorul Ianchievici riscă excluderea din învăţământ

Mircea Ianchievici a fost „altoit” în timpul orei de curs de rudele a doi elevi fraţi eliminaţi din clasă pentru că deranjau ora.

Unul dintre cei mai bine pregătiţi şi apreciaţi profesori de muzică din Focşani, Mircea Ianchievici, în vârstă de 63 de ani, a fost snopit în bătaie şi umilit luni seara, în sala de curs a Şcolii Nr. 7, în faţa elevilor, în timp ce preda la oră.

Agresorul profesorului este fratele mai mare a doi elevi de etnie romă din clasa a VI-a, frate şi soră, pe care Mircea Ianchievici i-a pedepsit pentru că deranjau ora de curs.

Din ancheta care se află în desfăşurare, profesorul a avut o ieşire mai necontrolată faţă de elevul său, care se hlizea în bancă cu alţi colegi. „Mi-a dat o palmă şi mi-a zis să ies din afară din clasă, iar în timp ce ieşeam m-a lovit şi cu piciorul în fund. L-am întrebat de ce mă loveşte şi apoi l-am făcut prost, moment în care m-a alergat pe mine şi pe sora mea pe hol”, şi-a spus versiunea elevul Iulian Vasilescu pedepsit de profesor.

Unde dă profesorul, se supără elevul

Mircea Ianchievici recunoaşte l-a „mângâiat” cu o palmă pe elev.

„Predam la oră şi cei doi fraţi se uitau pe o revistă. Eu atunci m-am enervat, i-am zis să iasă afară din clasă, nu a vrut, i-am dat o palmă şi l-am scos forţat pe hol”, a ţinut să precizeze profesorul de muzică Mircea Ianchevici.

După acest incident, cei doi fraţi au plecat în trombă acasă, unde au povestit părinţilor cele întâmplate, iar aceştia au luat decizia în grabă să le facă singuri dreptate odraslelor. Nu a fost nicio problemă să pătrundă în şcoală, pentru că unitatea nu are un paznic, astfel că în formaţie completă, respectiv copii, mamă, tată şi un frate mai mare al elevilor au invadat clasa unde profesorul îşi ţinea cursul.

Aici profesorul a fost bătut cu bestialitate, chiar sub ochii elevilor săi, fiindu-i spartă arcada şi suferind şi alte traumatisme prin lovire. Agresorul, nimeni altul decât fratele elevilor, se apără şi spune fără remuşcări că a reacţionat aşa din cauză a fost sfidat de profesor.

„Am intrat la oră, am întrebat profesorul de ce mi-a bătut fraţii, dar s-a întors cu spatele la noi. Pur şi simplu i-am dat o palmă. Atât şi a fugit”, ne-a spus Florin Vasilescu, bătăuşul profesorului Ianchievici. O ambulanţă l-a dus pe profesor l-a spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale pentru arcada spartă dar şi pentru alte traumatisme.

Anchetă doar în prezenţa părinţilor

Camerele de supraveghere montate pe holul şcolii au surprins momentul în care familia Vasilescu a pătruns în forţă în clasă, dar şi fuga profesorului din calea atacatorilor, iar imaginile vor fi analizate de comisia de anchetă constituită la nivelul şcolii, pentru a întocmi un raport faţă de cele întâmplate.

Pentru că evenimentele de luni seara s-au întâmplat la finalul programului şcolar, colegii fraţilor Vasilache nu au fost audiaţi încă de comisia de anchetă a şcolii pentru a povesti cum au decurs faptele, audiere care va avea loc doar în prezenţa părinţilor lor.

Directorul Şcolii 7 din Focşani ne-a spus însă că a fost contactat de unii din părinţi care vor să depună plângere faţă de agresorii profesorului.

„Am vorbit cu unii părinţi şi mi-au spus că vor face plângere penală împotriva familiei în cauză, pentru că elevii s-au speriat şi sunt traumatizaţi de ceea ce au văzut. Vom propune şi o consiliere psihologică a lor”, ne-a declarat Marin Strapciuc, directorul Şcolii Nr. 7 din Focşani.

Inspectoratul Şcolar îl va sancţiona pe profesor

Deşi încă ancheta în acest caz nu este finalizată, conducerea Inspectoratului Şcolar Vrancea consideră că profesorul Ianchievici a fost lipsit de tact la oră şi va fi sancţionat.

„Nu sunt de acord cu lovirea elevilor şi nu sunt de acord cu scoaterea lor de la ore, pentru că se pot întâmpla accidente şi profesorul este răspunzător. Nu sunt de acord nici ca părinţii să-şi facă dreptate lovind cadrele didactice. Având în vedere că profesorul Ianchievici nu este titular la acea şcoală, oricând i se poate încheia raportul de muncă cu acea unitate, dar să aşteptăm rezultatele anchetei”, a precizat Vasilica Zaharia, inspector general şcolar al IŞJ Vrancea.

Orele de dirigenţie ar trebui predate de psihologi

Cazul profesorului agresat în şcoală a atras atenţia şi psihologilor.

„Relaţia profesor-elev a devenit o mare problemă. Generaţia aceasta de elevi nu mai are acea frică proverbială de profesori, iar educaţia primită de la părinţi lasă de dorit. Adolescenţii consideră că au doar drepturi, nu şi obligaţii. Orele de dirigenţie din  şcoală ar fi potrivite pentru medierea aceasta între profesori şi elevi, dar aceste ore nu trebuie predate de profesorul din şcoală, ci de către psihologi, care pot face o educaţie comportamentală, ştiut fiind că sistemul de valori al adolescenţilor de astăzi este complet schimbat”, ne-a declarat Cătălina Dascălu, psiholog din Focşani.

Hop şi Prefectura

În cursul zilei de ieri, conducerea Prfecturii Vrancea a cerut o întâlnire de urgenţă a tuturor instituţiilor implicate în buna funcţionare a şcolii, respectiv poliţie, primărie şi inspectoratul şcolar, iar concluzia este una dramatică.

Din cele 535 de unităţi de învăţământ din judeţul Vrancea, doar 51 au paza asigurată, iar 84 au sistem video de supraveghere.

„În maxim o săptămână să se convoace toate Consiliile de Administraţie din şcoli pentru a solicita fonduri către unităţile administrativ teritoriale din judeţ pentru serviciile de pază, iar Inspectoratul de Poliţie Vrancea să efectueze verificări”, a spus subprefectul Cristi Misăilă.

Profesorul Ianchievici, din nou la spital

În cursul zilei de ieri, profesorul Mircea Ianchievici s-a prezentat la orele de curs de la Şcoala „Ion Basgan”, acolo unde are cele mai multe ore, însă în timp ce preda s-a simţit rău şi a plecat la spital. Directorul Şcolii „Ion Basgan” ne-a declarat că profesorul avea tensiunea aproape de 20 şi o stare generală proastă, fapt pentru care va fi învoit de la şcoală câteva zile.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite