Postul Crăciunului aduce scumpiri la produsele vegetale în Piaţa Moldovei
0
Creştinii ortodocşi se află în postul Crăciunului şi o mare parte din populaţie renunţă în această perioadă la mâncarea „de dulce".
Comercianţii încearcă să profite de situaţie şi în Piaţa Mare a Focşaniului preţurile la aceste produsele de post, în special vegetalele, au început să crească.
Fasolea se vinde cu preţuri cuprinse între 8 lei şi 10 lei, în funcţie de sortimente şi anul de producţie, iar preţul la cartofi a cunoscut în ultima lună o creştere explozivă, chiar şi de 50%, un kilogram de cartofi costând acum între 1,5 lei şi 2 lei.
Credinţa, mai importantă decât puşculiţa
Comercianţii din Piaţa Moldovei sunt conştienţi că lumea nu are bani, dar mizând pe faptul că mulţi vor încerca în această perioadă să urmeze regulile creştine, nu s-au îndurat să nu crească preţurile. De cealaltă parte, focşănenii, mai cu seamă cei trecuţi de prima tinereţe, spun că nu au încotro şi trebuie să cumpere aceste alimente pentru că credinţa li se pare mai importantă.