FOTO Un adolescent aproape orb dă lecţii de muzică în patria muzicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Stoica a fost declarat anul trecut cel mai bun talent românesc în Italia
Iulian Stoica a fost declarat anul trecut cel mai bun talent românesc în Italia

Iulian Stoica, un băiat în vârstă de 16 ani dintr-o comună din Vrancea, stabilit cu părinţii în Italia, suferă de o boală rară a ochilor pentru care nu s-a descoperit încă un remediu.

Un adolescent vrâncean care vede lumea doar în umbre şi distinge doar foarte puţine lumini, din cauza unei boli a ochilor fără leac deocamdată, şi-a dezvoltat un deosebit talent în domeniul artistic. Iulian Stoica, din comuna Ploscuţeni, are în prezent 16 ani şi s-a născut cu o boală extrem de rară a ochilor, microtalmo în sclerocornee bilaterală, care nu-i permite să vadă decât foarte puţin, ajutat doar de nişte ochelari speciali.

Familia sa a făcut tot posibilul să-l ajute pe Iulian să-şi recapete vederea, pentru aceasta hotărând încă de acum 12 ani să ia calea pribegiei, în Italia, pentru a munci şi a-i oferi băiatului o viaţă mai uşoară. În Italia, Iulian a fost supus unei dificile intervenţii chirurgicale care nu l-a ajutat, însă, să-şi recapete vederea.

Tot în patria muzicii, băiatul a descoperit şi vraja notelor muzicale. Avea doar cinci ani când părinţii săi i-au făcut cadou o orgă muzicală. Nu mică le-a fost surprinderea ca după un timp să constate că Iulian a reuşit să dezvolte nu numai pasiune pentru instrument, ci şi un deosebit talent, băiatul lor  reuşind să reproducă cam toate melodiile pe care le asculta.

Primele lecţii de muzică, la patru ani

„Când m-am dus în Italia aveam doar patru ani. Ai mei m-au luat cu ei acolo pentru că şi-au dat seama că în România ar fi fost greu să am posibilitatea să pot fi tratat medical şi să pot studia. Aici am descoperit pasiunea pentru muzică, iar când am împlinit şapte ani părinţii au decis să mă înscrie la cursuri private de pian. Încă de atunci am început să particip la diverse concerte şi concursuri”, ne-a precizat Iulian. De altfel, profesorii săi au văzut în băiatul din Ploscuţeni un talent înnăscut în domeniul interpretativ şi l-au îndrumat în toţi aceşti ani spre o carieră muzicală.

În urmă cu doi ani Iulian Stoica a fost admis printre primii la Liceul de Muzică Farnesina din capitala Italiei, Roma. Admiterea sa în acest liceu a fost considerată o performanţă, având în vedere că a reuşit să obţină a treia medie din şcoală. „Cred că am reuşit să-i conving pe profesorii care au evaluat selecţia elevilor. A dar concurs la pian, instrument la care am participat 40 de elevi, erau patru locuri disponibile, iar eu am reuşit să obţin a treia medie”, ne-a mai spus Iulian Stoica.

Adolescentul spune că muzica îl face să se simtă el însuşi şi este cea care îi dă puterea să continue atunci când simte că îi este greu. Muzica clasică se regăseşte pe lista preferinţelor sale muzicale, spunând că Bach, Beethoven, Chopin, Mozart sunt compozitorii care i-au influenţat în tot acest timp cariera artistică aflată la debut.

Cel mai bun talent românesc din Italia

Anul trecut, Iulian a câştigat concursul tinerelor talente româneşti din Italia, organizat de o companie din România. A fost o ocazie de a dovedi lumii că probleme sale grave de sănătate nu reprezintă un impediment în a-şi îndeplini visul de a fi într-o zi un mare muzician.

3

”Nivelul de studiu din România este bun, dar din păcate nu există instrumente de calitate. Nu ştiu câţi oameni din România ar fi avut încredere în mine având în vedere problemele mele de vedere, pe când în Italia profesorii m-au susţinut foarte mult. Dar cel mai mult vreau să mulţumesc pentru acest lucru părinţilor mei, care fac mari sacrificii pentru mine, convinşi fiind că voi ajunge cineva în viaţă”, ne spune adolescentul.

Practic, studiul îi ocupă cea mai mare parte din timpul său, având zile când stă de dimineaţa şi până seara la instrument, chiar şi în vacanţă. Ştie că doar muncind serios va reuşi. În afară de pian, Iulian a început în urmă cu doi ani să studieze şi vioară, întrucât regulile liceului unde învaţă impun ca elevii să cunoască şi un alt instrument muzical în afara celui de bază. Reper pentru acest instrument şi l-a luat pe marele artist de peste Prut, dirijorul Ansamblului „Lăutarii” din Chişinău, Nicolae Botgros, căruia i-a studiat muzica.

6

În vacanţa de vară care tocmai s-a încheiat de curând, Iulian s-a aflat în comuna natală, la Ploscuţeni, fiind invitat de mai multe ori să susţină concerte la orgă la Biserica Catolică.

Sora îi calcă pe urme

De asemenea, împreună cu vărul său din Vrancea, un interpret în devenire de muzică populară,  a filmat în această vară mai multe videoclipuri pentru un post de televiziune de profil. Totodată, băiatul speră că va deveni un mentor şi pentru sora lui mai mică, care la rândul ei studiază pianul.

„Visez ca într-o bună zi să dirijez o orchestră sau să devin un bun compozitor. Ştiu că pot, deoarece am încredere în mine şi sunt sprijinit în acest sens. Muzica este viaţa mea”, mai spune Iulian.

Cât priveşte problema sa de sănătate, este încrezător că peste câţiva ani lucrurile se vor ameliora. „Mai sunt şanse ca să pot vedea, după cum îmi spun medicii, dar trebuie să mai treacă ceva timp. Am speranţe mari şi ştiu că voi reuşi, cu multă voinţă, oricât ar fi de greu, să rezolv şi cea mai mare problemă a mea. Îmi pun nădejdea şi în Dumnezeu”, ne-a mai declarat Iulian.

Mai puteţi citi:

Copii fără părinţi, care şi-au depăşit condiţia

Când învăţământul de stat nu e gratuit, absolvenţii Colegiului Naţional „Unirea” îşi ajută colegii mai mici cu manuale ieftine

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite