Femeia care i-a scris lui Ceauşescu despre dezastrul de la Mausoleul Mărăşeşti: „Am fost copleşită de o mare întristare“

Fosta membră a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române şi a comitetului care s-a ocupat cu construirea Mausoleului de la Mărăşeşti i-a scris lui Ceauşescu în 1972, reclamând starea deplorabilă a mausoleului.

Zefira Voiculescu a fost membră a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România şi a Comitetului care s-a ocupat de construirea Mausoleului de la Mărăşeşti.

Acest lucru se întâmpla între anii 1919-1938. Zefira Voiculescu este şi autoarea unui volum de amintiri din acea perioadă. Numele ei poate ar fi rămas în anonimat în istorie dacă în anul 1972, când avea 82 de ani, a găsit puterea să-i trimită lui Nicolae Ceauşescu o petiţie în care a reclamat starea necorespunzătoare a mausoleului de la Mărăşeşti pe care l-a văzut  ridicându-se piatră peste piatră şi în criptele căruia, împreună cu colegele ei,a aşezat cele aproape 10.000 de oseminte.

Câteva pagini zguduitoare din scrisoarea bătrânei Zefira Voiculescu, în legătură cu neregulile pe care le-a sesizat la mausoleu, sunt păstrate şi acum la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.

“S-au acoperit cu var literele de pe sarcofagul eroului General Eremia Grigorescu, candelele sunt necurăţate, metalul stă urât, înnegrit, lipsesc becuri, preţioasele podoabe ale capelei nu mai sunt, în exterior slabă curăţenie, grădina neîngrijită, mormântul soldatului necunoscut se ruinează. Flacăra care ardea permanent când se găsea în parcul Libertăţii, la Bucureşti, pusă şi aprinsă de Asociaţia Cultul Patriei, nu mai arde de când s-a adus sarcofagul la Mărăşeşti”, scria Zefira voiculescu.

Femeia mai atrăgea atenţia că trebuie să se păstreze şi să se alimenteze cu gaz flacăra eternă, ca recunoştinţă pentru fiii de păstori şi plugari care au reîntregit glia românească.

“Se pare că din economie nu se poate pune o ţeavă care să aducă gazul din apropiere pentru ca flacăra să ardă veşnic, se pare că din economie s-a concediat unul din cei doi oameni de serviciu. Oare  eroii ţării şi-au economisit sângele pentru apărarea Patriei? Cine n-a văzut grămada de schelete, cine n-a pus mâna să le aşeze în cripte, ca noi, nu poate simţi ceea ce simt eu azi. Mausoleul este apogeul celui mai sublim eroism, al acelora care şi-au vărsat sângele  cu atâta dărnicie, este centrul unui cult care aminteşte cea mai zguduitoare clipă din istoria ţării noastre.  Este nebuneasca vitejie a soldaţilor noştri, a fantomelor albe, care, ajungând la luptă, corp la corp, îi muşcau pe nemţi strigându-le Na. Moldova Na, Moldova. Este cel mai grandios monument funerar din lume, cel mai zguduitor simbol al românismului. Generaţia mea a luptat, generaţia mea a învins, generaţia mea a intrat prin poarta gloriei  în istoria universală. Ce spun copiii noştri şcolari, lumea noastră , străinii, văzându-l neglijat? “.

Zefira Voiculescu a criticat şi ideea nefericită de a se instala în mausoleu o staţie de magnetofon ca să transmită încontinuu muzică patriotică.

“Când am auzit tobele am încremenit, ce sacrilegiu! Nu le-a cântat destul artileria şi mitralierele? Acolo trebuie să domnească cea mai desăvârşită linişte, pietate, reculegere! Azi nu mai am căderea. Însă am fost copleşită de o mare întristare şi cum grandioasa realizare este prea legată de sufletul şi inima mea, m-am decis să vă scriu", se arată în petiţia trimisă şefului statului de la acea vreme.

După respectiva reclamaţie, lucrurile au început să se remedieze, autorităţile confirmând  în cursul anului 1973 Mausoleul va avea parte de o reparaţie capitală. O reabilitare totală a avut loc abia după anul 2010, când s-au obţinut fonduri europene cu ajutorul cărora toate mausoleele din Vrancea au beneficiat de lucrări de restaurare, arhitectură, amenajări exterioare, drumuri, alei, parcaje, instalaţii electrice.

De asemenea, în incinta mausoleului Mărăşeşti a fost amenajat, într-o clădire separată, un muzeu al luptelor desfăşurate pe aceste locuri, care cuprinde fotografii şi diverse documente, armament şi echipament militar din dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea Suşitei.