De unde s-au inspirat românii când au ales leul ca monedă naţională

Imaginea leului românesc a fost inspirată după vechii taleri olandezi

Primii lei, creaţia statului român, au apărut pe 22 aprilie 1867. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz şi au fost bătute în Anglia.

Banii, până în ultimele decenii ale secolului al  XIX-lea, erau cu totul alţii decât acum. Românii din trecut vorbeau despre lei, acesta fiind un termen improvizat de către înaintaşii noştri, care au folosit într-un anumit timp talerii olandezi ce aveau desenaţi, pe una dintre feţe un leu. 

Oamenii au continuat să facă schimburile folosind ca etalon tot leul, deşi pe la anul 1850 nu mai exista niciun  exemplar în circulaţie.

Se foloseau de fapt alte monede, iar cursul lor era stabilit în funcţie de moneda denumită popular leu, de cererea de bani existenta în acea epocă şi de speculaţiile zarafilor, echivalentul actualelor case de schimb valutar. 

"Se poate aminti aici că până la introducea oficială a leului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii  achiziţionau sau vindeau în alte monede, de preferat în franci, la un curs stabilit în funcţie de un aşa-zis leu care nu mai există, de fapt, în circulaţie. Este sau era vorba de  vechii taleri olandezi, gravaţi cu imaginea acestui animal, piese care au prins la vechii locuitori ai acestor ţinuturi şi au fost preferate altor monede. O dată cu trecerea timpului, aceşti taleri-lei au dispărut din circulaţie fiind piliţi de speculanţi, tezaurizaţi, topiţi şi mai ales neînsoţiţi de alte emisiuni monetare care să împrospăteze numărul acestor bani”, potrivit istoricului focşănean Florin Dîrdală.

Primii lei, creaţia statului român, au apărut pe 22 aprilie 1867, când s-a stabilit ca monedă naţională leul, dar în anii următori aceasta monedă era atât de rară  încât tranzacţiile se făceau cu orice fel de alţi bani importaţi, în special francii emanaţi de Monetăria Franţei. Cu toate emisiunile statului român, leii româneşti au fost puţini până la începerea Primului Război Mondial, iar alimentele şi alte produse importante erau foarte ieftine. 

“Pentru că pe piaţa românească, de secol XIX, leii vechi lipseau cu desăvârşire, mai întâi domnitorul Cuza şi apoi Carol I au încercat, iar ultimul a şi reuşit să introducă leii noi, pe care, cu ajutorul unor specialişti remarcabili, i-a confecţionat mai întâi peste hotare apoi, chiar în ţară, în din ce în ce mai multe exemplare. Astfel, în România de până la Marea Unire a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului nostru, dar personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti”, mai spune Florin Dîrdală.

În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict, relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de 10 ori faţă de trecut. Chiar dacă au crescut şi salariile de atunci, populaţia s-a simţit nedreptăţită de aceste schimbări.

După Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a pregătit tendenţios două reforme monetare, una în 1947 şi alta în 1952, ce au distrus cu desăvârşire economiile românilor care mai deţineau aşa ceva, aşa încât noua orânduire a ţării a determinat întreaga populaţie să pornească pe drumul aspru al făuririi comunismului fără un ban în plus în buzunar, pregătind, aşa cum se anticipa în toate plenarele Comitetului Central, că vremurile în care banii vor dispărea cu desăvârşire nu sunt departe.

În 2005 autorităţile au decis să taie 4 zerouri din valoarea de atunci.