Angajaţii monitorizaţi de patroni cu aplicaţii- spion. Psihologii: „Un astfel de program poate avea efecte adverse“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi patroni din Craiova şi-au cumpărat aplicaţii-spion pe care le-au instalat pe calculatoare, iar astfel monitorizează activitatea salariaţilor. Cu un singur click pot afla cât timp petrec angajaţii pe internet la locul de muncă.

Angajaţii susţin că în momentul în care au aflat că sunt spionaţi de şefi au început să intre pe Facebook de pe telefon. „Când am aflat că sunt monitorizat la locul de muncă nu am fost încântat absolut deloc. Mi-am dat seama că patronul mi-a instalat o aplicaţie-spion pe calculator în momentul în care mi-a spus absolut tot ce făcut într-o zi la locul de muncă. Nimănui nu îi place să fie monitorizat, dar aceasta este situaţia. Eu lucrez în domeniul IT şi este normal să îmi petrec cea mai mare a timpului în faţa calaculatorului. Recunosc să intram destul de des pe Facebook sau Youtube“, a povestit Cătălin Mănescu.

Psihologii au precizat că patronii trebuie să înţeleagă că în majoritatea cazurilor controlul dăunează grav performanţei. „Un astfel de program poate avea efecte adverse. Oamenii nu sunt de acord să fie spionaţi la locul de muncă, iar acest lucru îi poate afecta. În momentul în care ştiu că sunt monitorizaţi se comportă altfel la locul de muncă. Este important să se încurajeze realaţiile informale într-o echipă, iar controlul excesiv dăunează grav eficienţei şi performanţei“, a spus psihologul Iulian Munteanu.

Patronii care îşi monitorizează angajatii cu aplicaţii-spion au declarat că se gândesc să instaleze şi pontajul cu amprentă. „Am extreme de multe lucruri de rezolvat, iar cu ajutorul aceste aplicaţii pot vedea exact ce fac angajaţii la locul de muncă. Am văzut că este bine să ştie că sunt monitorizaţi. Le-am spus că o oră pe zi pot să stea pe Facebook sau pe Youtube. La anul vreau să introduc şi pontajul cum amprentă care o să îmi arăte exact cât timp petrec salariaţii în pauza de masă şi cât stau la serviciu“, a precizat Emanuel Stoica.

Cum poţi verifica dacă eşti spionat:

-în cazul în care ai în computer un profram-spion trebuie să scanezi calculatorul cu programul de scanare de siguranţă WindowsLive OneCare.

-aplicaţiile Spybot şi Ad-Aware detectează programele spion.

Folosirea soft-urilor care verifică date personale fără acordul angajatului sunt interzise de lege. Salariatul poate fi atent monitorizat dacă este anunţat, iar corespondenţa nu poate fi accesat de angajator, decât dacă angajatul este de acord.

Mai citeşte şi

Un craiovean şi-a găsit singur tableta furată cu ajutorul unei aplicaţii, însă poliţia consideră probele lui irelevante
 
 



 
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite