Legume şi fructe stricate, oferite de Auchan la preţ de trufandale. Hipermarketul a fost amendat cu suma de 10.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui control al comisarilor Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor la hipermarketul Auchan de pe Şoseaua Mangaliei s-au descoperit legume şi fructe stricate.

Pe rafturile hipermarketului Auchan de pe Şoşeaua Mangaliei, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au descoperit cartofi importaţi stricaţi, cu pământ pe ei, portocale deteriorate, pere negre. DE o calitate îndoielnică erau şi ardeii graşi de pe rafturile magazinului constănţean. 

Horia Constantinescu, directorul OPC Constanţa, a spus că toată marfa neconformă va fi retrasă de la comercializare, urmând ca societatea să fie amendată pentru practici înşelătoare. 

S-au retras toate legumele şi fructele depreciate  sau care nu respectau calitatea declarată. Pentru o cantitate de de 115,5 kilograme s-a prezentat documentul de distrugere.

Hipermarketul a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 10.000 lei, în baza Legii 363/2007 pentru practici comerciale înşelătoare. 

Comisarii care au efectuat controlul au impus ca măsuri: sortarea legumelor şi fructelor înainte de a ajunge la raft, respectarea condiţiilor de depozitare, clasificarea produselor conform calităţii reale a acestora, verificarea continuă a perisabilităţilor. 

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite