Cabinetele medicale stomatologice din şcoli vor fi renovate. Primăria se angajează să facă lucrarea în două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Primăria Constanţa
Sursa Primăria Constanţa

Cabinetele stomatologice din şcoli vor fi renovate de Primăria Constanţa. Peste două luni, elevii vor avea la dispoziţie servicii de îngrijire a danturii, cu ajutorul unor aparaturi medicale noi.

Serviciul edilitar Public de Asistenţă Socială (SPAS) a început lucrările de renovare şi modernizare a celor 14 cabinete medicale şcolare de stomatologie din municipiul Constanţa.

Acestea se află în următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, Liceul Teoretic Decebal, Liceul Teoretic George Călinescu, Şcoala Gimnazială nr.7 Remus Opreanu, Colegiul Tehnic Tomis, Şcoala Gimnazială nr.6 Nicolae Titulescu, Şcoala Gimnazială nr.12 B.P. Haşdeu, Şcoala Gimnazială nr.10, Liceul Teoretic Ovidius, Şcoala Gimnazială nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Grupul Şcolar Miron Costin, Universitatea Ovidius.

Toate cabinetele vor fi dotate cu aparatură medicală nouă, iar dispozitivele dentare vor fi schimbate.

Vor fi făcute lucrări ample de reparaţii, pornind de la zugrăveli interioare, înlocuirea gresiei şi a faianţei, a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice până la montarea covorului antibacterian în fiecare cabinet.

Edilii promit că renovarea tuturor cabinetelor va fi realizată în două luni. 

Cabinet şcolar stomatologic scaun dentişti Sursa Primăria Constanţa

Pe aceeaşi temă: 

RAPORT Românii au stat mai puţin în spital în 2017. De câţi medici au dispus românii la nivel naţional anul trecut

Credit pentru dinţi. O companie a lansat o soluţie digitală de finanţare pentru servicii stomatologice

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite