Scandal între două familii din Măguri Răcătău: o femeie a fost lovită cu toporul în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cercetează cazul. FOTO: Arhivă
Poliţiştii cercetează cazul. FOTO: Arhivă

Un bărbat de 29 de ani din comuna clujeană Măguri Răcătău a fost reţinut de poliţişti pentru tentativă  la omor calificat. O ceartă dintre două familii din comuna s-a terminat prin lovirea unei femei de către vecinul ei cu toporul în cap.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală  faţă de un bărbat de 29 de ani din comuna Măguri-Răcătău, suspectat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Poliţia a fost sesizată, la 14 ianuarie, în jurul orei 09:30, despre faptul că în comuna Măguri Răcătău a avut loc un conflict spontan între două familii învecinate, mai multe persoane fiind vătămate. La faţa locului, poliţiltii au stabilit faptul că între cele două familii exista o stare conflictuală mai veche, pe fondul căreia membrii acestora şi-au aplicat reciproc lovituri.  Astfel, D.L. de 29 ani i-ar fi aplicat vecinei sale B.S. de 68 ani lovituri în zona capului cu un corp tăietor-despicător. 

Tentativă de omor calificat

În urma evaluărilor medico-legale efectuate, s-a concluzionat că leziunile provocate necesită peste 60 zile de îngrijiri medicale şi că au pus în primejdie viaţa victimei. Alte patru persoane implicate în conflict prezintă leziuni traumatice ce necesită sub 10 zile îngrijiri medicale. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de tânărul de 29 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. „i” Cod Penal, acesta fiind reţinut pentru 24 ore.

 Tânărul urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Poliţiştii continuă cercetările şi faţă de restul persoanelor implicate în conflict, urmând să fie luate măsurile legale care se impun conform stării de fapt.

Mai puteţi citi:

După cazul lui Sergiu Todea, un alt poliţist clujean îi cere, într-un memoriu, premierului Victor Ponta să îi facă dreptate

DNA a început urmărirea penală împotriva şefului Poliţiei Dej. Acesta îşi folosea funcţia pentru a obţine beneficii pentru firmele pe care le deţinea

Poliţia Penală Cluj: şeful Poliţiei va fi judecat pentru confiscarea averii, după ce şeful de la Rutieră a fost trimis  în judecată pentru înşelăciune

Confiscarea averii  fostului şef al Poliţiei Cluj se judecă cu uşile închise. Păcurar a cerut secretizarea procesului

De ce a demisionat poliţistul clujean care a avut curajul să-l oprească în trafic pe şeful său

 

VIDEO Noi elemente în cazul poliţistului de la Rutieră anchetat pentru că l-a oprit în trafic pe un şef al Poliţiei Cluj. A apărut înregistrarea care surprinde incidentul

VIDEO Şeful Poliţiei Române: „11 ofiţeri din conducerea poliţiei clujene sunt cercetaţi disciplinar. Printre ei se află fostul şef IPJ Cluj, Ioan Păcurar“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite