Româncă supranumită „Badanta diabolică” în Italia. Totul începea cu un flirt, dar se termina prost pentru victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

O româncă din Italia a devenit cunoscută în Italia după ce presa din Italia a relatat pe larg cazul ei. Femeia în vârstă de 42 de ani a fost judecată şi condamnată la închisoare pentru faptele ei.

Presa italiană scrie că „Badanta diabolică”, pe numele ei Valentina Vasile, îşi alegea victimele în rândul pensionarilor italieni pe care îi seducea şi obişnuia să-i filmeze în timpul aventurilor, iar apoi îi şantaja cu fotografiile indecente. Femeia a acţionat în special în Verona şi Genoa, scrie Verona Today. Recent, ea a fost condamnată la patru ani şi trei luni de închisoare de un tribunal din Verona, iar Curtea de Apel din Veneţia a confirmat sentinţa.

Italienii relatează unul dintre cazurile care au ajuns la Poliţie şi care a dus la condamnarea româncei. Faptele datează din 2016, când femeia a sedus un pensionar cu care a avut o aventură. Românca i-a făcut fotografii chiar în timpul actului sexual, iar apoi l-a şantajat cerându-i 300 de euro pentru a nu le publica.

„Cleopatra Valentina Vasile, rezidentă în Genova, şi cunoscută în presă drept îngrijitoarea  «diabolică» , şi-a ademenit victimele pe internet punând la cale a ceea unii numesc escrocherii afective: i-a făcut pe bătrâni să se îndrăgostească şi în timpul actului sexual a înregistrat videoclipuri fierbinţi. cu care ulterior i-a şantajat:  «Dacă nu-mi dai banii, public totul pe internet»”, scrie sursa citată.

Cum acţiona „Badanta diabolică”

Românca nu s-a limitat să-şi şantajeze victimele. Un pensionar genovez de 88 de ani care a picat în plasa ei a fost nevoit să se lupte cu ea. Bătrânul a vrut să o dea afară din casă când femeia l-a ameninţat, însă ea a refuzat să iasă. Împinsă afară pe uşă, românca a sărit şi l-a zgâriat pe faţă cu unghiile, nu înainte de a-l ameninţa din nou. Câteva zile mai târziu, Valentina şi-a ţinut cuvântul şi şi-a anunţat victima că a postat fotografiile pe un site italian. Şi a continuat să-l şantajeze, spunându-i că va publica pozele şi pe alte site-uri, pentru a-l umili. 

Disperat, pensionarul a acceptat să-i plătească cei 300 de euro, preţul tăcerii. Însă românca a mărit miza şi a dublat suma, obligându-l să accepte. I-a dat şi întâlnire, fără să ştie că italianul a anunţat Poliţia. La locul întâlnirii şi-au făcut apariţia şi poliţiştii, care au reţinut-o pe femeie, iar un judecător a plasat-o în arest la locuinţa ei pe întreaga durată a cercetărilor.

Nu a fost însă singurul caz care a ajuns la cunoştinţa anchetatorilor. Un alt pensionar a povestit că a fost lovit şi muşcat de mână de româncă şi că a pierdut peste 3.000 de euro din cauza ei, după ce a fost şantajat. 

Vă mai recomandăm şi:

Un român din Italia, executat în stil mafiot cu 13 gloanţe. Firul anchetei interminabile duce la o grupare criminală 

Un moldovean şi o româncă au reuşit „jaful anului“ în Italia. Victima câştigase premiul cel mare la loto

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite