Echipa UBB s-a calificat în rundele eliminatorii ale Campionatelor Europene de Dezbateri. Unde şi când îi veţi putea vedea live cum dezbat
0
Echipa de dezbateri a UBB s-a calificat în rundele eliminatorii ale Campionatelor Europene de Dezbateri din Austria. Tinerii care reprezintă România sunt Anda Prunea şi Mihai Morar, ambii studenţi în anul 3 în cadrul Facultăţii de Drept.
Calificarea Andei Prundea şi a lui Mihai Morar în rundele eliminatorii ale Campionatelor Europene de Dezbateri ce au loc zilele acestea la Viena este a cincea calificare consecutivă a unei echipe a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Aceste campionate reunesc an de an peste 650 de studenţi de la 120 de universităţi din 26 de ţări europene.
Cei doi studenţi ai UBB au reuşit să se califice în sferturile de finală ale competiţiei după 9 runde preliminare, desfăşurate în perioada 3-5 august, anunţă reprezentanţii UBB.
Potrivit acestora, în fazele eliminatorii, competiţia se desfăşoară pe două niveluri de participare, în functie de nivelul de utilizare a limbii engleze: limbă nativă sau a doua limbă vorbită, echipa românească făcând parte din competitiţia de limbă vorbită. Competitiţia continuă în următoarele zile în Viena, o bună parte din dezbaterile care au loc în cadrul ei fiind transmise live AICI.
Clujenii vor intra în sferturile de finală la ora 16.00 (ora locală) şi vor dezbate cu echipele universităţilor din Tel Aviv şi Haifa pentru un loc în semifinale.
Despre dezbateri
UBB este partenerul educaţional al ARDOR Transilvania, continuând susţinerea programului său de dezbateri pentru studenţi. Acest program, care funcţionează sub titulatura BBU Debate Society, are o vechime de 18 ani, fiind rezultatul unui parteneriat unic în ţara noastră, între Universitatea Babeş-Bolyai şi ARDOR Transilvania.
În 2013, UBB a ajuns pe locul 24 în World Debate Rankings (singurul clasament acceptat în domeniu, care stabileşte ierarhia primelor 900 de universităţi din lume la dezbateri). În 2014 una din echipele UBB - formată din Ioana Stupariu şi Radu Cotarcea - a reuşit să ajungă până în finala Campionatului European de Dezbateri de la Zagreb, în timp ce echipa formată din Anda Prunea si Mihai Morar a ajuns până în finala prestigiosului Paris Open.
Mai puteţi citi: