Anii secreţi ai lui Iisus: „E senzaţional să ţi-l închipui pe Hristos găsindu-şi pacea într-un lotus yoghin sau cutreierând meleagurile geto-dacilor“

Anii
secreţi ai lui Iisus: „E senzaţional să ţi-l închipui pe Hristos găsindu-şi pacea într-un lotus
yoghin sau cutreierând meleagurile geto-dacilor“

Un Hristos sculptat  FOTO: AP

Singurele consemnări din Biblie despre viaţa lui Iisus sunt cele legate de naşterea sa, cele în care avea 12 ani şi a mers la templu şi cei trei ani de „activitate publică“, 30-33 de ani, perioadă în care a făcut minuni şi a schimbat lumea. Cartea Sfântă nu spune ce a făcut adolescentul Iisus, fapt ce trezeşte întrebări, supoziţii şi tot felul de ipoteze exprimate în scris sau sub forma documentarelor.

Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“ vă prezintă un serial, „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor pe înţelesul anului în care trăim, cu ajutorul preotului Dorel Gălan din Cluj, dar şi a altor specialişti în diverse domenii. Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.

Biblia nu vorbeşte despre copilăria lui Iisus decât o singură dată în episodul de la templu, pe când Hristos avea 12 ani. Cartea Sfântă aminteşte de naşterea sa (Matei şi Luca), de episodul templului şi de cei 3 ani (de la 30 de ani la 33 de ani) în care Hristos a schimbat lumea şi a pus bazele creştinismului, o religie ce în ziua de azi are circa 2,4 miliarde de adepţi din întreaga populaţie a globului – aproximativ 7,3 miliarde. Inevitabil apare întrebări: de ce nu apar şi alte secvenţe în Biblie? Au fost omise intenţionat? Dacă da, de ce? dacă nu, iarăşi de ce?

Iisus nu a lăsat nimic scris, deşi despre el s-a scris enorm şi se vor mai scrie studii şi cărţi.

Aceasta a iscat întrebări, iar specialişti în arheologie, religie şi istorie au căutat răspunsuri despre acei ani ai lui Iisus despre care nu se ştie nimic, numiţi metaforic ”anii secreţi”. Câteva dintre supoziţiile care au fost lansate legat de acei ani au fost exprimate în documentare plecând şi de la textele cărţilor apocrife care nu sunt amintite în Biblie.

Unul dintre documentare, filmat în urmă cu câţiva ani, profesori de religie şi arheologie de la universităţi din SUA emit ipoteze diverse, care nu sunt întărite de dovezi clare din punct de vedere al arheologiei şi al documentelor. În acel documentar, universitarii vorbesc de o ipotetică călătorie a lui Iisus în India şi în Anglia – unde l-ar fi însoţit pe Iosif din Arimateea, de o perioadă pe care Hristos ar fi petrecut-o cu esenienii – un grup de israelieni care aveau un stil de viaţă asemănător asceţilor - , autorii manuscriselor de la Marea Moartă care au ţesut în jurul lor o mulţime de istorisiri.

Acelaşi documentar îl prezintă pe Iisus drept un revoluţionar care ar fi luptat pentru evrei şi fiind prins ar fi fost răstignit pe cruce.

Documentarul numit  „Anii pierduţi ai lui Iisus, realizat de sursa video: canalul youtube al TvTuner.CO

Acestea sunt doar câteva dintre teoriile vehiculate.

Am încercat să găsim câteva răspunsuri împreună cu preotul Dorel Gălan din Cluj.

De ce nu apare în Biblie nicio menţiune despre viaţa lui Iisus de la vizita la templu, pe când avea 12 ani, şi până la 33 de ani?

 

O să încep cu o parafrazare dintr-un roman al lui George Orwell, „1984”, referitoare la modul în care se scrie: omul, în interacţiunea sa cu lumea, se comportă asemenea unui cartograf; realitatea i se prezintă simţurilor sale, iar omul şi-o (re)prezintă conturându-şi, în urmă filtrelor şi proceselor prin care trece informaţia, un mod personal de interpretare a lumii, realităţii, fenomenelor etc. Astfel că, ceea ce se întâmplă, departe de a fi realitate obiectivă, se transformă într-una extrem de subiectivă. Nu există realitate, ci percepţii şi interpretări. Lumea din mintea mea seamănă mai mult cu mine decât cu realitatea. Astfel istoria devine his-story (n. r. povestea lui), conform paradigmelor subiective ale celor care se raportează la evenimente. Aşa pot să apară distorsionări ale evenimentelor sau chiar „delete”, ştergeri complete ale altora. George Orwell în „1984” ilustrează cel mai bine cum se scrie şi se rescrie istoria.

Nici istoria vieţii Mântuitorului nu a fost scutită de astfel de procese. Cele patru evanghelii nu reprezintă monografii ale vieţii lui Iisus, nici nu surprind toate aspectele vieţii sale. Evangheliile sunt scrieri ocazionale în care autorii lor surprind aspecte din istoria Mântuitorului, conform scopului scrierii lor. De exemplu, Matei scrie pentru creştinii proveniţi dintre evrei şi vrea să-i încredinţeze că Iisus Hristos e cel vestit de profeţii din vechime. Evanghelia după Ioan consemnează că „Iisus a făcut multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta (n. r. Evanghelia după Ioan) şi hiperbolizează sublim spunând că „nici în lumea întreagă n-ar încăpea cărţile ce s-ar putea scrie” despre Hristos.

Evangheliile au fost scrise în baza unei tradiţii orale care circula. Evangheliile au fost scrise după vreo 20 de ani după înălţarea la cer a lui Iisus pe baza unei tradiţii orale a vieţii, faptelor şi învăţăturilor lui Hristos. Această tradiţie se baza pe mărturia celor care au fost de faţă la evenimentele povestite în Evanghelii: Maica Domnului, apostolii – spre exemplu Marcu Evanghelistul a fost ucenicul apostolul lui Petru.

Se ştie ce a făcut Iisus de la templu şi până la 30 de ani? Cine a păstrat memoria acelor ani?

 

Episodul de la vârstă de 12 ani din templul din Ierusalim explică cel mai bine. Ce se întâmplase? Iisus se pierde de părinţii Săi aflaţi în pelerinaj la Ierusalim. După trei zile de căutări îl află în templu printre învăţaţi, nu ca să le dea lecţii, ci să „îi asculte şi îi întrebe”. Această era preocupare Lui, în faza de formare, să înveţe şi să accepte călăuzire, întrebările fiind, de fapt, invitaţii la călăuzire.

La vârstă aceea avea conştiinţa divinităţii Sale - „eram în casa Tatălui Meu” - dar continuă să fie supus părinţilor Săi. Cel ce ne-a învăţat smerenia o trăia la modul cel mai autentic aşa cum, peste veacuri, marele pictor Paul Cezanne va exclama văzându-şi picturile expuse la o galerie din Paris: „Priveşte! Le-au înrămat!”

Dar, indiferent de speculaţii, surse apocrife sau autentice, mult mai important e ce face cititorul cu cele pe care le parcurge.

Cel mai bine ilustrează această situaţie o întâmplare din „Pateric(n. r. o carte religioasă ortodoxă):  „Un călugăr care se îndeletnicea cu copiatul Scripturii a primit o comandă de la un frate să-i realizeze un exemplar. Fiind în stare de contemplaţie, copistul a mai «sărit» unele paragrafe...Atunci când «clientul» a remarcat greşeală, copistul i-a spus: mergi, împlineşte cele ce sunt scrise şi apoi haide să-ţi completez restul”.

Ce spun cărţile apocrife (n.r. care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică; scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice)?

 

În unele scrieri (n. r. apocrife) îl vedem pe Iisus jucându-se cu copiii de vârsta sa şi din noroi face păsărele, iar în alta îl găsim ajutându-l pe tatăl său la munca de tâmplar. Fără a intra în comentarii legate de autenticitate alor, ele sunt bune de citit pentru a arăta că Iisus a avut o copilărie şi adolescenţă ca orice tânăr al generaţiei sale. Se va fi instruit la sinagogă (din Nazaret), acolo va fi învăţat să scrie şi să citească.

De ce nu se vorbeşte despre aceşti ani din viaţa lui Iisus?

 

Plecând de la anumite perioade din viaţa Domnului nemenţionate în Evanghelii s-au emis tot felul de ipoteze referitoare la «anii secreţi» ai copilăriei şi tinereţii lui Iisus. Că omul consumator de informaţii e mai avid de senzaţional decât de obişnuit, e îndeobşte cunoscut. Senzaţionalul e cel mai bun cârlig de marketing pentru a vinde o carte, o ştire, o idee.

E mai senzaţional să ţi-l închipui pe Hristos iniţiindu-se în misterele lui Osiris, găsindu-şi pacea interioară într-un lotus yoghin perfect sau eventual, cutreierând meleagurile geto-dacilor decât "banalitatea" unei vieţi a unui tânăr evreu din Nazaret, supus părinţilor Săi.

Învăţătura lui Iisus se remarcă prin noutatea absolută pe care o aduce: Dumnezeu nu e ceva abstract, un principiu universal, «marele tot» asiatic ci e un Dumnezeu personal cu care intri în dialog, un TU, mai mult Tată al tău. Între impersonalismul nirvanei şi personalismul creştinismului nu putem pune semnul identităţii. Social, creştinismul înseamnă «că toţi să fie una», depăşirea diferenţierilor sociale; nicio legătură cu sistemul de caste din India...

Mai puteţi citi:

Cum ne tratăm de foamea de putere, cea mai cumplită ispită modernă: „Nu poţi să ai slănină în pod şi porcul în coteţ, în acelaşi timp“

De ce drumul spre iad este pavat cu bune intenţii? Cum explică preoţii şi psihologii această expresie şi ce sfaturi ne dau

Decalogul omului modern. De unde vine pornografia şi de ce violenţa e semnul unei imense slăbiciuni: „Lumea e un imens hipermarket, lumea lui DA!“  

Ce este cu adevărat fericirea şi cum ajungem la ea. Preot: „Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi“ 

Cât de mult contează religia în educarea copiilor? Psiholog: „Un părinte echilibrat va creşte un copil echilibrat, indiferent că e practicant religios sau nu“ 

Care e „stresul“ lui Dumnezeu? Preot: „De multe ori invocăm libertatea ca să ne justificăm viciile“ 

citeste totul despre: