ALEGERI Firmă cercetată pentru difuzare de materiale electorale la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii unei firme care deţine un panou electronic de afişaj din centrul municipiului Cluj-Napoca sunt cercetaţi de poliţişti pentru nerespectarea legii privind difuzarea mesajelor electorale.

Sesizarea a fost primită prin apelul de urgenţă 112, iar aceasta anunţa că pe Bulevardul Eroilor din centrul oraşului funcţionează un panou electronic pe care sunt redate imagini din campania electorală.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă. De asemenea, a fost identificată societatea comercială deţinătoare a panoului electronic", a explicat Gina Pop, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj.

În cauză se continuă cercetările, cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la "interzicerea difuzării de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locaţii publice sau private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate", iar reprezentanţii firmei urmează să fie sancţionaţi contravenţional.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite