Ultima seară de proiecţii gratuite. Ce filme puteţi urmări la festivalul CineLatino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai aşteptat eveniment dedicat filmului din Călăraşi, Tenaris Cinelatino se încheie joi seară, la sala Barbu Ştirbei . Evenimentul organizat de TenarisSilcotub invită cinefilii la descoperirea unor experienţe culturale unice, toate cu acces gratuit pentru întregul public.

Inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, Să nu ucizi marchează debutul programului Tenaris Cinelatino joi, 4 iulie. De la ora 17.00, la sala de spectacole Barbu Ştirbei, pornim alături de Cristian,  un chirurg tânăr şi ambiţios, în luptă sa solitară împotriva sistemului, în care îşi riscă familia şi cariera pentru a descoperi adevărul. 

O banală seară într-un bar, în care un avocat ajunge să fie agresat verbal de către un necunoscut, se transformă într-o complicată poveste plină de secrete, tăceri şi crime. Rojo (R. Benjamin Naishtat) a impresionat juriul festivalului de la San Sebastian care a recompensat acest film cu nu mai puţin de trei premii importante, pentru regie, actor şi imagine şi are acum şansa să obţină şi admiraţia cinefililor din Călăraşi, începând cu ora 19.30. 

TenarisCinelatino se încheie la ora 21.30 cu producţia argentiniană El Angel. Inspirat din povestea reală a unui ucigaş în serie de doar 17 ani, care a fascinat Argentina, în anii ‘70, filmul probează, încă odată, că răul absolut se poate ascunde şi în spatele celor mai albaştri ochi.

Festivalul TenarisCineLatino se află la cea de-a 8-a ediţie şi are loc în Călăraşi (2-4 iulie), Câmpina (6-7 iulie) şi Zalău (9-12 iulie), cele 3 oraşe din România în care TenarisSilcotub are activităţi de producţie. TenarisSilcotub organizează acest eveniment alături de Fundaţia PROA, care are misiunea de a gestiona programele culturale ale Tenaris la nivel mondial, şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, care organizează an de an Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Tenaris Cinelatino este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Călăraşi, Consiliului Judeţean Călăraşi şi al Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite