Razie cu 400 de poliţişti. Peste 500 de sancţiuni, 11 prinderi în flagrant, 27 de permise de conducere reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile pentru siguranţa comunităţii din ultima săptămână au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 11 persoane, precum şi dispunerea a 21 de măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 27 de conducători auto au rămas fără permis.

În săptămâna 08 - 14 octombrie, peste 400 de poliţişti au acţionat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul judeţului Călăraşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 8 acţiuni şi s-a intervenit la 282 de evenimente, dintre care 268 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 67 de infracţiuni, 11 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 21 măsuri preventive.  Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 502 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 286.000 de lei. 

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 13 infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 27 de permise de conducere şi retrase 7 certificate de înmatriculare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite