Lucrările la o anexă a Şcolii Gimnaziale Carol I, sistate de Primărie pentru obţinerea autorizaţiei de construire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia publică locală călărăşeană sprijină orice implicare socială care înseamnă investiţii private în infrastructura şcolară!Totodată, Primăria Municipiului Călăraşi, prin primarul Daniel Ştefan Drăgulin şi aparatul de specialitate, sprijină respectarea legii şi găsirea unor soluţii legale, rapide, pentru ca unele situaţii să fie preîntâmpinate şi rezolvate.

Acesta este mesajul transmis de conducerea primăriei Municipiului Călăraşi care, ieri, 2 octombrie, a decis oprirea lucrărilor la o anexă a Şcolii Gimnaziale Carol I. Reprezentanţii Primăriei spun că aceste lucrări sunt realizate din fonduri private în zona de protecţie a unui monument istoric, aşa cum este corpul principal al şcolii. 

"Aceste lucrări de construire sunt supuse unei autorizări a Comisiei zonale de cultură. S-a preîntâmpinat o încălcare a legii, iar de ieri, 2 octombrie, a fost demarată, împreună cu managementul unităţii de învăţământ, procedura de obţinere a autorizaţiei de construire, urmând a fi făcute toate demersurile ca documentaţiile să fie realizate în cel mai scurt timp posibil.

Necunoaşterea legii, din păcate, este propagată în spaţiul public ca o piedică pusă de primarul Daniel Ştefan Drăgulin unor astfel de investiţii. Legea este clară şi obligatorie pentru toţi cei care vor să contribuie la dezvoltarea municipiului Călăraşi. Cei care denigrează numai în scop politic să demonstreze dacă primarul Drăgulin şi arhitectul-şef Samoilă au făcut altceva decât să fie respectată legea!", este mesajul postat de pagina de socializare a Primăriei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite