Încăierarea de la petrecerea de botez din comuna Borcea s-a lăsat cu reţineri. 14 scandalagii sunt după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul cu bâte, topoare şi răngi de la un botez din comuna Borcea s-a lăsat cu reţineri, Poliţiştii călărăşeni au trimis după gratii, pentru 24 ore, 14 persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 54 de ani, care au luat parte la încăierare. Suspecţii sunt din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au dispus, miercuri seară, reţinerea a 14 persoane suspecte, acuzate de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. În scandalul din 15 iunie 2013, aceştia au folosit obiecte contondente şi arme albe, mai multe persoane suferind vătămări corporale. Conflictul a fost aplanat ca urmare a intervenţiei, la faţa locului, a mai multor echipe de poliţişti.
 

Propuşi pentru arestare

Suspecţii au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, urmând ca în cursul zilei de 27 iunie să fie prezentaţi Judecătoriei Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă.

Conflict cu bâte, răngi şi topoare

Reamintim că miercuri dimineaţă, poliţiştii au desfăşurat 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Călăraşi, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti, punând în executare 15 mandate de aducere. Anchetatorii spun că cei căutaţi s-au încăeirat la un botez. "Conflictul s-a produs spontan, între doi bărbaţi aflaţi la o petrecere de botez, organizată pe raza localităţii Borcea, judeţul Călăraşi, de către Costel S., de 22 ani, din aceeaşi localitate. Unul dintre aceştia a chemat în sprijinul său mai mulţi prieteni, care ajunşi în scurt timp, la petrecere şi folosind obiecte contondente şi arme albe -bâte, răngi, o furcă, topor şi spray iritant lacrimogenţ, au agresat mai multe persoane de la petrecere. Starea conflictuală a fost  aplanată de intervenţia poliţiştilor", a anunţat IPJ Călăraşi.

Citeşte şi: UPDATE Percheziţii în 2 judeţe şi Bucureşti. Poliţiştii au ridicat 15 scandalagii care s-au încăierat la un botez cu bâte, răngi, furcă şi un topor

Citeşte şi: Percheziţii la membrii unei grupări din Bucureşti şi Călăraşi. Mai mulţi administratori şi manageri ar fi delapidat peste 450.000 de euro

Citeşte şi: Percheziţii într-o comună din Iaşi, pe urmele unor suspecţi de evaziune fiscală

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite