Telefonul mobil şi tableta ne strică vederea, iar cei mai afectaţi sunt copiii. Cum putem evita acest pericol - sfatul medicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefonul mobil creşte riscul apariţiei afecţiunilor oculare la copii               Sursa foto lifetimehealth.org
Telefonul mobil creşte riscul apariţiei afecţiunilor oculare la copii               Sursa foto lifetimehealth.org

Unul din patru oameni nu vede clar obiectele aflate la distanţă. Conform unor studii, incidenţa acestei afecţiuni a ochilor, numită miopie, a crescut cu peste 25% în ultimele două decenii şi continuă să crească, după cum avertizează specialiştii opticieni. Utilizarea îndelungată şi prea aproape de ochi a telefoanelor şi a tabletelor afectează ochii, mai ales pe cei ai copiilor care sunt în creştere.

Telefoanele şi tabletele cu display-uri de câţiva centimetri diagonală au ajuns până şi în posesia unor copii de trei, patru ani. Părinţii nu ştiu însă că utilizarea utilizarea acestor aparate de la o vârsta atât de fragedă le va afecta treptat vederea. 

Pentru aceşti copii, care suferă de miopie de mici, există riscul ca dioptriile să crească an de an, ducând la probleme de vedere grave în adolescenţă. Ajunşi la maturitate, ei ar putea suferi de afecţiuni oculare precum retinopatia şi hemoragia maculară.

De obicei, în cazul miopiei, globul ocular este prea lung, însă cauza poate fi şi forma anormală a corneei sau cristalinului. Razele de lumină se focalizează în faţa retinei şi nu pe retină aşa cum ar fi normal. Nervul optic trimite semnale creierului, pe care acesta le transforma în imagini. În cazul miopiei, imaginea rezultată este neclară. Afecţiunea se dezvoltă la copii de vârstă şcolară şi adolescenţi şi de obicei se stabilizează în jurul vârstei de 20 de ani.

    

Lenuţa Davidson, un optician român stabilit în Suedia, unde a studiat şi a obţinut masteratul în optometrie medicală, trage un semnal de alarmă, susţinând că afecţiunile de vedere vor fi din ce în ce mai frecvente, din cauza telefoanelor mobile. 

buzau

”Din consultaţiile pe care le-am făcut, atât în Suedia cât şi în România, am constatat că adolescenţii, copiii de la 8 ani până la 18 ani, au probleme în mod special din cauza telefonului mobil. Nu cititul cărţilor pentru şcoală este problema, pentru că la cei care citesc prea mult o carte riscul deteriorării vederii este mai mic, aici fiind nevoie de ochelari cu dioptrii mici. Problema curentă este că petrec foarte mult timp cu ochii aplecaţi spre o suprafaţă mică, cea a ecranului telefonului, şi că acesta are o luminozitate care afectează ochiul. Ochiul copilului este în dezvoltare până la vârsta de 14, 15 ani. Noi avem nevoie ca ochiul să poată să se uite şi la distanţă, şi în apropiere, să se concentreze, şi în acelaşi timp să poată scana împrejurimile. Asta este funcţia ochiului iar noi trebuie să ajutăm copiii să îşi dezvolte ochiul normal”, spune Lenuţa Davidson.

Miopia implică dificultăţi în a vedea la tablă în timpul orelor sau la televizor, în a desfăşura activităţi sportive, mai târziu în a şofa. Simptomele includ dureri de cap, oboseală şi vedere în cruciş. 

image

Cauzele apariţiei miopiei sunt predispunere ereditară care se manifestă prin particularităţile construcţiei globului ocular şi a schimbului de substanţe în acesta, efortul vizual excesiv la distanţă mică de obiect, fără odihnă pentru ochi, sclera astenică care nu opune rezistenţa cuvenită a creşterii excesive a ochiului şi dezvoltarea insuficientă a muşchiului de acomodare a ochiului, care este responsabil pentru “ajustarea” cristalinului la diferite distanţe. Încordarea muşchiului slăbit, de asemenea, poate conduce la miopie.

”Când folosim telefonul, micşorăm distanţa la care folosim ochiul, încordăm muşchii atât din jurul ochilor cât şi muşchii din interiorul ochilor. Se numeşte putere de acomodare capacitatea aceasta de a păstra o concentrare şi un text clar în apropiere. Deci ne folosim muşchii şi ne suprasolicităm această poziţie, ceea ce înseamnă că pierdem la distanţă. Deci elasticitatea muşchiului se pierde. Noi, când citim, folosim toţi muşchii ochiului. În momentul în care mişcăm ochii pe suprafaţă foarte mică, noi scurtăm musculatura, încordăm într-un mod destul de ciudat. Este ca atunci când stăm numai pe scaun şi nu mergem, fapt ce duce la o atrofiere, deşi e mult spus. Nu folosim muşchiul la capacitatea de care avem noevoie. În perioada de formare acest antrenament înseamnă foarte mult pentru copii”, spune Lenuţa Davidson.

Riscul deteriorăii vederii din cauza telefoanelor mobile sau a dispozitivelor electronice din jurul nostru ne paşte toată viaţa. 

”În general toată partea aceasta de electronică, tipul de ecrane la care ne uităm, felul în care ne folosim ochii, bineînţeles că afectează felul în care vedem. De la vârsta de 40 de ani, acea putere de acomodare pe care o are copilul începe să se micşoreze. Avem deci nevoie de ochelari de citit. Trecerea de la un ecran mic şi apropiat de ochi sau un ziar sau o carte, cu text mic, la un ecran aflat la doi, trei metri, distanţa medie cum o numim în Suedia, se face cu dificultate pentru că nu mai este aceeaşi putere de acomodare a cristalinului. De aceea, mulţi vârstnici se plâng că textul de pe un ecranul televizorului, la o distanţă medie de trei metri, devine destul de obositor. Facem greşeala să stăm destul de încordaţi, să nu mai schimbăm privirea. Trebuie să îi dăm lejeritate ochiului, să schimbe acea distanţă”, spune Lenuţa Davidson.

image

Sănătatea ochilor trebuie îngrijită încă din copilărie. Părinţii trebuie să fie atenţi ca micuţii lor să nu abuzeze de tablete şi telefoane mobile, să nu petreacă foarte multe ore în faţa ecranelor de calculator sau televizor. Lenuţa Davidson spune că utilizarea necorespunzătoare a telefoanelor mobile îi afectează nu numai pe copii, a căror vedere este în formare, ci şi pe adulţi. De aceea, e bine să ţinem cont de sfaturile opticienilor: 

”Noi ne petrecem aproape toată viaţa de acum într-un telefon. Aveţi un semnal, mai mult de 20 de minute să nu staţi cu ochii într-un ecran atât de mic. Ridicaţi privirea de acolo şi priviţi în jur, vedeţi lumea din jur. Un minut de relaxare cu privirea la distanţă, la fiecare 20 de minute de privit în telefon, un ipad sau un calculator, aduce mult mai multă sănătate şi vă păstraţii ochii pentu tot restul vieţii”, spune opticianul român stabilit în Suedia.

Specialiştii recomandă examene oftalmologice regulate. Orice persoană trebuie să meargă în mod constant la medic după vârsta de 40 de ani sau chiar mai devreme dacă în istoricul familial sunt prezente afecţiuni oculare. Dincolo de problemele de vedere, ochii pot dezvălui prezenţa unor boli importante, cum ar fi diabetul zaharat şi hipertensiunea arteriala. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite