Directorul Direcţiei Economice din Primăria Buzău a scăpat de arestul la domiciliu şi a fost plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Buzău, Ion Gegea, a scăpat de arestul la domiciliu. Tribunalul Buzău a decis astăzi înlocuirea măsurii luate luna trecută cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El al obţinut astfel mai multe libertăţi, inclusiv dreptul de a-şi părăsi locuinţa.

Decizia instanţei îi priveşte pe Cătălin Boaru, Bogdan Neamu, Virgil Toşu şi George Bunea, inculpaţi împreună cu Gegea într-un dosar penal în care sunt acuzaţi că au scutit ilegal de la plata unor datorii către primărie mai multe persoane fizice şi juridice. 

Gegea a fost iniţial arestat preventiv prin decizia Tribunalului Buzău, dar judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au decis ca acesta să meargă în arest la domiciliu. Decizia de astăzi nu este definitivă.

În timpul în care se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

Arestul la domiciliu îi obliga pe inculpaţi să nu părăsească perimetrul locuinţei, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite