VIDEO O mie de participanţi, la al doilea protest organizat în Buzău. Manifestanţii au plecat în marş pe bulevardele oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii au ieşit în stradă şi joi seară, în urma mobilizării pe Facebook. Oamenii s-au strâns pe platoul din centrul oraşului, apoi au plecat într-un marş pe bulevardele municipiului.

La ora 19.00, s-au adunat în Piaţa Dacia aproximativ 600 de persoane, cei mai mulţi fiind adolescenţi şi tineri de până în 30 de ani.

Au aprins mai întâi candele lângă monumentul Revoluţiei din 1989, acolo unde de câteva seri este improvizat un altar din flori şi lumânări în memoria victimelor din clubul Colectiv.

Dotaţi cu steaguri tricolore, pancarte scrise cu pixul şi câteva vuvuzele, manifestanţii au pornit la 19.30 într-un marş pe itinerariul: Bulevardul Nicolae Bălcescu, Strada Stadionului, Bulevardul Unirii. 

Pe traseu, coloana s-a mai îmbogăţit cu câteva sute de persoane, astfel că la revenirea pe platoul din centru grupul număra cel puţin o mie de participanţi.

Pe tot drumul, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, protestatarii au scandat lozinci împotriva corupţiei, "Singura soluţie, înc-o revoluţie", ”Jos parlamentul”, ”Noi suntem puterea”, ”Colectiv, Colectiv”, dar şi mesaje din repertoriul galeriilor de fotbal, precum ”România, România“ şi „Ole, ole“.

În jurul orei 21.00, manifestanţii buzoieni au ajuns în Piaţa Dacia. Aşa cum procedaseră şi cu o seară înainte, aceştia au îngenuncheat lângă covorul de candele aprinse, au rostit ”Tatăl nostru”, după care au cântat imnul. La ora 22.00, pe platoul din centru rămăseseră mai puţin de 20 de persoane.

Primul protest organizat de buzoieni prin intermediul reţelelor de socializare a avut loc miercuri seară şi a durat mai puţin de trei ore. 

Peste o mie de persoane s-au strâns în Piaţa Dacia din centrul oraşului şi de acolo au plecat în marş pe principalele bulevarde. Protestatarii, în majoritate tineri, au scandat lozinci împotriva corupţiei şi a actualei clase politice.

Mobilizarea de la Buzău, apreciată şi criticată în egală măsură

După prima seară de proteste, mai mulţi participanţi la manifestaţie au criticat organizarea, chiar pe contul de Facebook care îi mobilizase, precizând că protestul ar fi trebuit să dureze mai mult şi să conţină mesaje bine ticluite. De menţionat că printre lozincile strigate a fost şi ”Jos guvernul”, deşi cabinetul Ponta demisionase cu multe ore înainte.

Au apărut acuzaţii din partea unor utilizatori conform cărora membri ai unor organizaţii de tineret ale PNL şi PPDD ar fi fost în spatele protestelor de miercuri seară. În schimb, martori din rândul manifestanţilor susţin că au observat membri TSD care ar fi aruncat petarde în mulţime, în timpul marşului pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru a compromite evenimentul.

În ciuda tuturor discuţiilor iscate în mediul online, nucleul de protestatari din Buzău se încăpăţânează să organizeze ieşiri în stradă şi în următoarele seri.  

Citeşte şi: VIDEO Peste 1.000 de buzoieni au protestat în centrul oraşului. Manifestanţii au scandat şi împotriva primarului Boşcodeală 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite