Utilajele de mare tonaj vor avea acces către şantierul noului mall din Braşov şi pe timp de zi, dar cu unele restricţii
0![Maşinile grele de până la 41 de tone au două trasee de acces spre şantier. Foto: Arhivă](https://cdn.adh.reperio.news/image-1/1ca724c5-681c-4b92-ad77-ac207ff8a946/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov a analizat solicitarea constructorului mall-ului AFI din Centrul Civic de a putea avea acces cu utilajele de mare tonaj spre şantier, pe ambele trasee aprobate, astfel încât să îşi poată respecta graficul de lucrări.
Membrii Comisiei de Circulaţie au analizat cerearea şi au decis să permită accesul maşinilor cu masa de până la 41 de tone şi pe timp de zi, prin zona deservită de străzile N.D. Cocea şi Nicolae Titulescu însă doar în anumite intervale, astfel ca la orele de vârf să nu fie probleme, ţinând cont că zona este destul de aglomerată.
Astfel, maşinile de mare tonaj au voie pe acest traseu între orele 10.00 şi 14.00 şi 18.00 şi 21.00. Cele două trasee pe care pot circula camioanele sunt: pentru acces pe la intrarea dinspre B-dul 15 Noiembrie pe ruta str. Timişul Sec (ocolitoare) – str. Hărmanului – str. M. Kogălniceanu – B-dul 15 Noiembrie – şantier AFI – B-dul 15 Noiembrie – str. Zizinului (spre ocolitoare) şi cel de-al doilea traseu, care asigură accesul şi pe la intrarea dinspre Nicolae Titulescu, pe ruta Timişul Sec (ocolitoare) – str. Hărmanului – str. M. Kogălniceanu – B-dul 15 Noiembrie şantier AFI – str. N. Titulescu – B-dul 15 Noiembrie – str. Zizinului (spre ocolitoare).
Citeşte şi:
Cele mai înalte clădiri din Braşov vor fi construite în locul fostei uzine Hidromecanica