Pârtiile din Poiana Braşov, dotate cu cele mai moderne instalaţii existente în lume pentru producerea zăpezii artificiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre cele mai performante şi moderne tunuri de zăpadă la nivel mondial vor produce în acesrt sezon pe pârtiile din Poiana Braşov. Acestea au fost livrate astăzi administratorilor domeniului schiabil şi vor fi instalate pe pârtii.

Turiştii care vor ajunge în acest sezon de iarnă pe pârtiile din Poiana Braşov nu trebuie să îşi facă probleme dacă nu va ninge. Administratorii domeniului schiabil sunt pregătiţi să compenseze această lipsă, după ce au fost dotaţi cu două dintre cele mai performante tunuri de producere a zăpezii artificiale, pe lângă cele 120 de lănsii şi 24 de tunuri din dotare. 

Este vorba despre un tun model TF10 şi un tun model TR8, acesta din urmă nemafiind folosit la noi în ţară.

„TechnoAlpin, furnizorul instalaţiei de înzăpezit de pe domeniul schiabil, ne-a pus la dispozitie aceste doua tunuri cu titlu gratuit pentru acest sezon de iarna. Tunul model TF10 se caracterizează prin productie mare de zăpadă, rază mare de acoperire şi, în acelaşi timp, printr-o emisie redusă de zgomot, fiind cel mai puternic tun de zăpadă si foarte eficient.Raza mare de acţiune şi suprafaţa largă acoperită facilitează distribuirea mai uniformă a zăpezii şi uşurează operaţiunile de pregătire a pârtiei”, au explicat reprezentanţii companiei care administrează domeniul schiabil din staţiune.

Imagine indisponibilă

În schimb, TR8 este un model revoluţionar de tun, atât în ceea ce priveşte capacitatea, cât şi designul. Acesta înglobează o serie de inovaţii pe care nici un alt tun de zăpadă nu le prezintă, ridicând standardele de eficienţă şi de întreţinere la un nou nivel. „În premieră mondială, este folosit un singur motor electric, motor ce antrenează atât turbina, cât şi compresorul. Datorită motorului revoluţionar, acest model de tun atinge cel mai bun nivel de eficienţă de până astăzi”, au precizat administratorii domeniului schiabil. 

Imagine indisponibilă

Instalaţiile de înzăpezire artificială a domeniului schiabil din Poiana Braşov sunt pregătite pentru sezonul de iarnă 2018-2019, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.  Cele 120 de lăncii, 24 de tunuri, din care 14 fixe şi 10 mobile au fost în revizie şi vor putea fi puse în funcţiune, atunci când vremea va permite.

Citeşte şi:

Noul sezon de schi vine cu tarife mai mari la instalaţiile de transport pe cablu din Poiana Braşov

Reguli ca să evitaţi accidentele la schi sau săniuş. 176 de persoane au fost rănite în Poiana Braşov în mai puţin de o lună

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite