Scandal cu islaz transformat în baltă şi primar care şi-a luat Duster, în satul Urleasca. Primarul Abăseacă spune că e acuzat pe nedrept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Islazul satului Urleasca este în mare măsură inundat   FOTO Florentin Coman
Islazul satului Urleasca este în mare măsură inundat   FOTO Florentin Coman

Localnicii din satul Urleasca, comuna Traian, se plâng că nu vor mai avea unde să îşi ducă animalele la păscut, fiindcă islazul localităţii s-a transformat într-o mare baltă, iar autorităţile locale nu fac nimic pentru evacuarea apei. Inundaţia s-a produs în urmă cu circa două săptămâni, din cauza unei avarii apărute la conducta care alimentează municipiul Brăila cu apă din Dunăre.

"De la jumătatea lunii aprilie, ar trebui să scoatem animalele pe islaz. Unde să le mai ducem, dacă apa bălteşte acolo pe hectare întregi? Pe lângă apa scursă din conducta spartă, s-a mai adăugat şi de la ploile din ultima perioadă şi s-a format ditamai balta, iar Primăria Traianu, de care aparţine satul nostru, nu a făcut nimic.

Eu personal am vorbit la ANIF şi mi s-a spus că trebuie dat 2.000 de lei, cât costă energia electrică pentru funcţionarea unei staţii de pompare timp de 12 ore, ca să scoată apa asta din câmp într-un canal de irigaţii. Primarul Nicuşor Abăseacă mi-a zis că n-are de unde să dea banii ăştia, că şi-a luat maşină Duster la Primărie şi nu mai are bani în buget", reclamă Radu Gorgovan, un agricultor din satul Urleasca.

În replică, primarul Abăseacă spune că nu din cauză că s-a cumpărat autoturismul Duster nu s-a intervenit la Urleasca, ci pentru că o problemă similară a fost şi în comuna Traian şi a fost nevoie să se ia măsuri de urgenţă mai întâi acolo, fiindcă din cauza apei care băltea erau în pericol casele localnicilor.

„Am avut multă apă la marginea comunei şi a trebuit să acţionăm aici, că altfel li se prăbuşea casele oamenilor. Nu e adevărat că nu m-am interesat şi de situaţia din satul Urleasca. Am vorbit şi la ANIF şi la Prefectură, iar în zilele care vin urma să aduc o pompă şi acolo, ca să scoatem apa din câmp şi să o împingem pe un canal de irigaţii”, spune primarul.

În ceea ce priveşte autoturismul Duster, acesta afirmă că achiziţia a fost necesară, fiindcă Primăria nu avea în dotare decât o Dacie veche. „Ani de zile, eu am folosit maşina personală în interes de serviciu, fapt pe care ar trebui să îl ştie şi cei care aruncă aiurea cu critici. Un autoturism nou era necesar, aşa că s-au alocat bani de la buget pentru acest Duster, dar asta nu înseamnă că nu mai avem bani pentru a deseca alea câteva hectare de păşune de la Urleasca”, ne-a mai declarat primarul Abăseacă.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite