Judeţul Brăila sub cod portocaliu de viscol şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din seara aceasta, 16 ianuarie, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.

În judeţul Brăila, dar şi în judeţele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea şi Galaţi, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h. Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.

În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35..45 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atenţionează în privinţa pericolelor pe care circulaţia în condiţii de vreme nefavorabilă le poate reprezenta pentru participanţii la trafic.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cu cod galben, respectiv portocaliu, referitoare la ninsoare şi viscol, valabilă pentru perioada 16 ianuarie, ora 20:00 – 17 ianuarie, ora 20:00 poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este necesar.

În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.,  se arată în comunicatul Centrului Infotrafic.

Poliţiştii mai precizează de asemenea, că trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, conducătorii auto sunt sfătuiţi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.Brăila, sub cod portocaliu de viscol şi ninsori

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite