Top trei invenţii devastatoare pentru umanitate. Oamenii de ştiinţă care au descoperit moartea chimică

Inventatorii şi invenţiile lor au asigurat, în general, progresul umanităţii şi i-au schimbat destinul. Electricitatea şi automobilul sunt doar câteva dintre acestea. Au existat însă, de-a lungul timpului, şi invenţii total inutile, unele ridicole, altele de-a dreptul periculoase.

Cu siguranţă, invenţiile au asigurat progresul umanităţii. Doar dacă ne gândim cum a schimbat lumea, electricitatea, sau cum a revoluţionat societatea şi economia invenţia automobilului, telefonului, internetului, computerelor sau a cinematrografului. Au fost însă inventatori, unii cu bună ştiinţă, alţii fără voia lor, au creat invenţii cu adevărat destructive pentru întreaga umanitate.

Creatorul celor mai destructive invenţii pentru mediu

Poluarea este o realitate cruntă a secolului XXI. Iar unul dintre principalii poluanţi este combustibilul autoturismulelor. Ei bine, cel care a contribuit în mod direct la poluare prin invenţiile sale a fost americanul Thomas Midgley jr. Acesta s-a născut în Statele Unite în anul 1889 într-o familie de inventatori. Atât tată cât şi bunicul deţineau numeroase brevete de invenţie. Midgley a fost încă din copilărie fascinat de ştiinţă şi în special de chimie. A urmat cursurile Universităţii Cornell, la secţia de inginerie mecanică iar în 1911 după terminarea studiilor s-a angajat la o companie din Dayton, Ohio, un adevărat centru al inventatorilor.

 După un an la această companie, Midgley s-a angajat la compania lui Charles Kettering un industriaş american cunoscut pentru politica sa de mecanizare a oraşelor americane dar şi adeptul înlocuirii rapide a trăsurilor trase de cai cu automobile. Ketering la rândul său era un mare inventator fiind părintele sistemului de aprindere electrică a motoarelor, invenţia sa dublând piaţa auto. Midgley avea alături de Kettering să inoveze şi el în industria automobilistică. Mai precis a rezolvat o problemă a motoarelor cu combustie interă. Avea să fie o inveţie care va schimba destinul automobilelor dar şi cel al Terrei, evident în rău. Totul a început de la o problemă frecventă la primele automobile. Motoarele cu combustie internă se confruntau cu fenomenul de ”ciocănire”, ce apărea la arderea anormală a carburantului ducând în cele din urmă la defectarea motoarelor. 

Acest ”knock” afecta întreaga gamă de motoare, inclusiv cele de avion din această perioadă şi ţinea, aşa cum am mai precizat de o ardere anormală a carburantului. ”Knock” era determinat şi de cifra octanică. Cu cât era mai ridicată cu atât ”ciocănirea” era mai rară şi evident motorul mai puţin uzat. Dar un combustibil cu cifră octanică mare la începutul secolului XX era o raritate. Midgley  a rezolvat această problemă prin componentele chimice. Mai precis şi-a dat seama că plumbul era un element chimic care putea servi drept agent ”anticiocănire”. ”Am prezis că tetraetilul de plumb va rezolva această problemă”, preciza Midgley.  După trei ani de cercetări Midgley a introdus această substanţă în combustibil, efectiv neutralizând acel ”knock”. 

Era o invenţie care efectiv l-a îmbogăţit şi a revoluţionat piaţa automobilelor. Noul compus era însă foarte otrăvitor, o adevărată neuro-toxină, care i-a afectat inclusiv pe muncitorii care lucrau la producerea sa. Cu toatea acestea produsul a fost lansat pe piaţă în 1923, sub numele de etil pentru a evita orice altă conexiune cu plumbul, în media. Pentru bani, efectiv a fost otrăvită natura şi generaţii întregi de oameni. A fost considerată una dintre cele mai nocive invenţii. Totodată acelaşi om a inventat şi clorofluorocarburile sau CFC, un compus pentru spray-uri şi alte produse cosmetice asemănătoare, şi la fel de distructivă pentru mediu şi oameni. 

Agentul portocaliu

Una dintre cele invenţiile cele mai nocive pentru mediu a fost şi cea a aşa numitului ”agent portocaliu”. Propriu-zis era un ierbicid inventat de Arthur Galston în anii 40. Galston s-a născut în anul 1920, în New York. Iniţial Galston şi-a dorit să fie medic, dar din cauza căderii Bursei şi a Marii Crize tatăl său îşi pierde slujba, iar tânărul Arthur alege o carieră în agricultură. Mai precis, urmează cursurile facultăţii de agricultură şi medicină veterinară de la Universitatea Cornell. Se specializează în botanică şi îşi continuă studiile în Illinois în domeniul bio-chimiei cu profesorul Harry Fuller. În această perioadă tânărul botanist Galston şi-a concentrat studiile pe ritmul de creştere al plantei de soia. Mai precis acesta a încerca să-i ajute pe fermierii din Illinois să crească plante de soia eficient.

 Aceştia se confruntau cu climatul aspru. Mai precis planta nu avea timp să se maturizeze până la venirea iernii. Tocmai de aceea Galston a încercat să găsească o substanţă care să accelereze creşterea şi maturizarea plantelor de soia. Acestea ar fi putut fi plantate şi în zone cu sezon scurt. El a descoperit că acidul triodobenzoic(TIBA) grăbea ritmul de creştere la soia. Totodată Galston a observat că în concetraţii mari aceast compus, distrugea planta. Studiile sale au fost folosite mai apoi ca armă chimică. Inclusiv în Vietnam pentru a distruge culturile inamice. Evident, Galston s-a împotrivit folosirii invenţiei sale în scop militar-distructiv.  Cu toate acestea armata americană a pulverizat peste 80 de milioane de litri de agent orange, cum  a fost numită substanţa, în Vietnam, Laos şi Cambodgia. Efectele au fost devastatoare, 15.000 de copii născându-se cu malformaţii. 

De la combaterea foametei la distrugere în masă

Una dintre cele mai nocive invenţii a fost cea a gazului sarin. Acest gaz este deosebit de toxică. Acesta forţează orice organism să cedeze prin suprasolicitare. Un om moare în doar câteva minute după ce a fost expus la o doză medie de gaz sarin.  Gazul sarin este deosebit de volatilă şi este capabil să treacă prin îmbrăcăminte prin haine dar şi prin piele. Este incolor şi inodor şi din această cauză persoanele nu realizează că au fost afectate de gaz. Poate să contamineze absolut tot, inclusiv hrana, apa şi plantele.  Gazul sarin a fost descoperit de Gerhard Schrader în timpul celui de-al doilea război mondial. Schrader s-a născut în 1903 şi a fost un chimist german specializat în descoperirea de noi insecticide.

 Intenţiile sale au fost demne de lăudat atunci când a studiat pentru descoperirea gazului sarin. Îşi dorea să combată foametea în lumea prin descoperirea unor insecticide mai puternice şi astfel mai eficiente împotriva dăunătorilor.Automat asta ar fi dus la producţii record şi la hrană mai multă. Totul a început în 1936 atunci când era angajat de IG Farben în Germania Nazistă. În acel an, Schrader a experimentat o serie de compuşi numiţi organofosfaţi care ucideau insectele prin distrugerea sistemului nervos. În loc de insecticid, neamţul a descoperit de fapt tabunul, adică un organofosfat deosebit de toxic şi un agent de distrugere în masă. După numai doi ani va descoperi şi sarinul. Invenţia a fost folosită la scară largă în războaie.  

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Topul invenţiilor detestate chiar de inventatori. De la bomba atomică la publicitatea de tip pop-up

Românul selectat în finala celor mai prodigioşi tineri din lume în 2018:  "Pasiunea este să creez lucruri - nu există nimic ce iubesc mai mult"