Satul bistriţean unde mătura păzeşte casa de hoţi are două biserici ortodoxe la care oamenii merg în funcţie de anotimp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În satul unde mătura păzeşte casa de hoţi, cele 1.400 de suflete, majoritatea de rit ortodox, merg la biserică în funcţie de anotimp. Localitatea Negrileşti, din comuna cu acelaşi nume, are două lăcaşe de cult, unul construit recent, dar unde e rece, iar celălalt, mai călduros. Ţăranii le zic simplu: „cea mare” şi „cea mică” de parcă ar vorbi de două surori, nu de două clădiri.

Sătenii din Negrileşti merg vara la „Biserica de vară”, iar iarna trec strada şi se roagă în „Biserica de iarnă”. Toate acestea deoarece, satul are două biserici, iar în una este mai frig şi în cealaltă, mai cald, spun enoriaşii, relatează mesagerul.ro.

„Păi cine o mai văzut în Ardealul nost’, sat cu două biserici creştine, ortodoxe?! Ce poate fi mai frumos? Cred că în toată România nu se găseşte aşa ceva. Păcat că nu profităm de asta! Eu, când sunt aproape de biserici, parcă sunt alt om, devin mai bun, mai înţelegător… nu pot să explic… Dar, spuneţi, nu-i fain că avem două?”, spune clopotarul celor două biserici, Dumitru Vlad, ori nea Mitică cum îl ştie toată lumea.

Primarul: „ Negrileştenii sunt oamenii friguroşi“

„Gospodarul“ şef al comunei, primarul comunei, Ioan Pugna, e nelipsit de la slujbele de duminica şi mândru nevoie mare că sunt două biserici ortodoxe în sat, mai ales funcţionale.

„Este asemenea unei embleme a satului Negrileşti. Este adevărat că cele două instituţii de cult se autofinanţează. Toţi cei care vizitează localitatea noastră ne întreabă de ce avem două biserici ortodoxe. Deşi o fac cu zâmbetul în colţul gurii, le explic faptul că negrileştenii sunt oamenii friguroşi, drept urmare merg iarna în biserica cu podea de lemn, deoarece este mai cald şi există şi încălzire centrală. Deci, avem biserici de… sezon”, zice primarul.

Mândru e şi preotul Dumitru Zinveli că slujeşte la două biserici la care vin şi săteni de alt rit.

”Pe mine nu mă interesează ce religie are vecinul meu. Că de am nevoie de ceva, la el mă duc. Sau fug la penticostalul meu, care stă, poate, în cealaltă parte a satului?! Doar, toţi zicem un «Doamne, ajută!» Şi eu îs mândru că, aici, în mijlocul satului, sunt două biserici, cea mare de o parte a drumului şi cea mică de cealaltă parte. Nu contează că sunt ortodoxe! O biserică e o biserică, indiferent că are sau nu are cruce!”, susţine un localnic, citat de mesagerul.ro.

Mai puteţi citi:

Satul în care mătura păzeşte casa de hoţi

Ce spunea un doctor la început de secol XX: “E o adevărată crimă şi risipă colosală ca banul public să fie folosit pentru clădiri de biserici în loc de şcoli”

FOTO Muzeul ascuns al locomotivelor cu aburi. „Puse pe şine, ar putea aduce bani frumoşi, aşa cum fac ungurii şi nemţii. Noi, de ce nu putem?“

FOTO VIDEO PREMIERĂ Festivalul Poveştilor din Transilvania. O istorisire britanică despre Napoleon, usturoi şi vampiri

FOTO Povestea mănăstirii care veghează Clujul de aproape o mie de ani

Băile Someşeni, staţiune pentru englezi

FOTO Parcul clujean premiat la Olimpiada deschisă de Hitler

FOTO Povestea Lacului fără fund

Cum a devenit „Varza à la Cluj” mâncarea regilor: reţete delicioase din Ardealul de acum 400 de ani

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite