Detalii inedite despre nunţile de acum un secol. Cum arătau rochiile mireselor şi cum se petreceau nuntaşii
0
Dacă în zilele noastre nunţile fără clasicele rochii de mireasă sunt de neconceput, acum un secol sau chiar 50 de ani, mirii purtau costume tradiţionale, confecţionate chiar de ei. Sălile de nunţi nu existau nici ele, petrecerea fiind organizată acasă la miri.
Singurele lucruri care îţi sugerau că iei parte la o nuntă acum un secol era multitudinea de ritualuri, voia bună şi voalul miresei. Rochia lungă, albă, de prinţesă nu se regăsea în nunţile de demult.
Potrivit profesoarei Emilia Paraschiva Pop, în satele din Bistriţa-Năsăud, mireasa purta un costum tradiţional, confecţionat special pentru acea zi. Atât mirele, cât şi mireasa purtau haine noi, ornate şi împodobite cu motive şi simboluri din cultura tradiţională.
Hainele mirilor încep a fi confecţionate odată ce data nunţii este anunţată la biserică. La cusutul hainelor participă mai multe femei, care necesitau o pregătire specială, întrucât hainele trebuiau să fie impecabile. Inclusiv mireasa lucra la aceste haine.
„Mireasa era pregătită de o femeie anume, specializată în astfel de evenimente. Aceasta venea acasă la mireasă duminica, după ce ieşea lumea de la biserică şi începea să aranjeze mireasa, într-un mod cu totu aparte, pentru această ocazie specială. Miresei i se împleteau două cozi lungi, care erau legate cu aţă roşie, în împletitură se adăugau flori naturale sau artificiale peste care se punea şlaierul (n.r. voalul de nuntă)”, explică Emilia Paraschiva Pop în Pisanii Sângeorzene.
În picioare, mireasa purta pantofi, însă acum ceva vreme era încălţată cu cizme. La gât avea mărgele, iar în urechi cercei.
Mirele purta un costum popular, cusut tot de mireasă şi apropiatele sale. În cap avea o pălărie neagră, ornată cu un struţ confecţionat din flori şi mărgele sau clop cu pene de păun.
În timpul cununiei, toţi tinerii de la nuntă rămâneau afară, în faţa bisericii şi jucau câteva jocuri.
Întrucât nu existau săli de nunţi şi nici măcar cămine culturale, majoritatea nunţilor se desfăşurau acasă la miri. Din lipsă de spaţiu, curtea casei era folosită pe post de ring de dans.
În casă, tinerii se chefuiau într-o încăpere, iar bătrânii în alta, tot din lipsă de spaţiu. Pentru a fi auziţi de toţi nuntaşii, muzicanţii mergeau dintr-o încăpere în alta.
Mesele erau scoase afară din casă preţ de câteva ore pentru a face loc pentru dans
Pe fiecare masă se aflau sticle cu ţuică, pe care starostele avea datoria de a le înlocui cu altele pline când se goleau. După servirea preparatelor, mesele se scoteau afară, pentru a se face spaţiu de dans. Mesele erau băgate înapoi dimineaţa, când se serveau ciorbele.
Cei mai în vârstă dintre nuntaşi mergeau acasă noaptea şi dormeau câteva ore şi se întorcea spre dimineaţă, la finalul nunţii.
„Meniul era format din aperitive, urmate la cină de zamă (n.r. ciorbă) de găină şi tocană. Apoi urmau sarmalele, aitura, grisul, iar dimineaţa se încheia cu zămurile. Pe masă se mai aflau cozonaci, prăjituri jinars (n.r. ţuică) şi vin. Mâncarea era gătită de socăciţă (n.r. bucătăreasa satului), fiind servită de femei apropiate mirilor”, precizează Emilia Paraschiva Pop.
Se încarcă comentariile...
