O reţea infracţională care acţiona prin metoda ”Accidentul” a fost destructurată de poliţiştii maramureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţeaua a fost destructurată   Foto: Adevărul
Reţeaua a fost destructurată   Foto: Adevărul

Şase persoane au fost reţinute pentru înşelăciuni prin metoda ”Accidentul”. Poliţiştii maramureşeni au reşit să destructureze o grupare infracţională ce era specializată în comiterea înşelăciunilor prin această metodă.

Un deţinut de 26 de ani, bănuit de mai multe infracţiuni de înşelăciune, a fost identificat la sfârşitul săptămânii trecute de către poliţişti. Din cercetările efectuate s-a stabilit că acesta, împreună cu alţi şase bănuiţi, toţi din judeţul Vrancea, au comis patru înşelăciuni prin metoda ,,Accidentul” pe raza judeţului Maramureş. Ei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi ulterior prezentaţi instanţei care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Nu vă lăsaţi înşelaţi prin metoda  ,,Accidentul”!

Poliţiştii maramureşeni recomandă tuturor să fie prudenţi când, telefonic, li se cer bani pe motiv că o rudă a fost implicată într-un eveniment rutier. ”Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”, poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, să cereţi date despre unitatea medicală sau unitatea de poliţie unde pretinde apelantul că s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare”, arată reprezentanţii IPJ Maramureş.

Atenţie: în astfel de cazuri, reprezentanţii poliţiei sau parchetului nu reţin telefoanele mobile ale victimelor, astfel că e bine să încercaţi să le contactaţi.

Nu furnizaţi persoanelor străine, mai ales celor care pretind a fi reprezentanţi ai diverselor instituţii, date sau informaţii despre membrii familiei.

Dacă nu puteţi verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi persoanei care v-a contactat o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin!

Mai puteţi citi:

Inundaţii la Târgu Lăpuş. 20 de persoane evacuate, altele două, surprinse de viitură în mijlocul apei

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite