Judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureş protestează azi, în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii ies azi în stradă    Foto: Angela Sabău
Judecătorii ies azi în stradă    Foto: Angela Sabău

Judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureş protestază, azi, 19 decembrie, la ora 15.30, în faţa instanţei din Baia Mare. În plus, ei au optat pentru o formă suplimentară de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modificările din legile Justiţiei, printr-un comunicat remis presei prin care îşi exprimă totala dezaprobare faţă de acest demers legislativ.

După ce s-au întrunit în Adunarea Generală a Judecătorilor, magistraţii au stabilit forma de protest pe care au aprobat-o în urma votului. Astfel, pe lângă faptul că au ieşit în faţa instanţei, aceştia au adoptat şi un text care a fost transmis presei, prin care îşi mainfestă dezacordul faţă de modificările legilor Justiţiei. „Din totalul de 22 de judecători participanţi la adunare, un număr de 15 judecători au votat atât pentru întocmirea comunicatului, cât şi pentru adoptarea unei forme de protest constând în ieşirea în faţa Palatului de Justiţie, astăzi (ieri, n.r.), 19 decembrie 2017, la ora 15.30, oră la care se încheie programul de lucru al instanţei, în sprijinul acţiunilor de protest desfăşurate la nivel naţional de către judecători şi procurori. Un număr de şapte judecători participanţi la adunare au votat doar pentru întocmirea comunicatului în formă scrisă”, se arată în documentul remis presei.

Textul transmis de Adunarea Generală este următorul:

“1. Judecătorii îşi manifestă în mod categoric nemulţumirea faţă de lipsa totală a consultărilor instanţelor cu privire la modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a legilor justiţiei, mai cu seamă că aceste iniţiative au un major potenţial de afectare a activităţii parchetelor şi instanţelor de judecată.

2. Judecătorii constată cu dezamăgire ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinţei exprimate de peste 4.000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene cu privire la proiectele de lege din domeniul justiţiei.

3. Judecătorii consideră că modificările propuse, în mare parte, pot duce la lipsirea organelor judiciare de intrumentele specifice menite să asigure protecţia victimelor şi identificarea infractorilor, îngreunând semnificativ realizarea unei justiţii penale eficiente şi pot pune la îndoială statutul şi independenţa magistraţilor, atât judecători cât şi procurori.”

Magistraţii procurori au ieşit luni, în faţa Parchetului de pe Lângă Tribunalul Baia Mare, după terminara programului de lucru. Ei au purtat robe, fiind un protest tăcut. Luni, judecătorii au decis să amâne protestul până după întrunirea Adunării Generale, unde să decidă într-un cadru legal forma de protest pe care o vor aborda.

Mai puteţi citi:

Campania de strângere de fonduri a Asociaţiei Esperando a ajuns la final de an

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite