FOTO Finanţare europeană pentru reglementarea locurilor de parcare şi a transportului public din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Bacău este parte a unui proiect cu finanţare europeană, care ar putea schimba situaţia locurilor de parcare din municipiu, a pistelor de biciclişti şi chiar transportul public în comun. Primele măsuri vor fi luate după realizarea unui studiu, în maxim 18 luni.

Din această lună, Municipiul Bacău a devenit partener al proiectului Managementul locurilor de parcare şi implementarea unor strategii de succes pentru creşterea eficienţei energetice în transportul urban, finanţat prin Programul Energie Inteligentă pentru Europa“ PUSH & PULL. Bugetul total al Municipiului Bacău în cadrul acestui proiect este de 25.034 euro, din care finanţarea comunitară acoperă 74% din valoarea eligibilă respectiv 18.525 euro,  iar contribuţia municipiului Bacău este de 6.509 euro. “Proiectul are ca scop îmbunătăţirea mobilităţii din oraşele europene prin intermediul managementului spaţiului de parcare. Se adresează autorităţilor locale şi le ajută pe acestea în implementarea măsurilor de management pentru spaţiile de parcare. Aceste activităţi pot fi împărţite în patru mari domenii de acţiune: managementul locurilor de parcare stradale, spaţiile de parcare la locul de muncă, parcare plus plimbare, parcarea rezidenţială. Oraşele participante pot alege unul dintre cele patru domenii de acţiune în care doresc să se implice“, a explicat ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău. Reprezentanţii primăriei intenţionează să realizeze un studiu în ceea ce priveşte şi îmbunătăţirea managementului pistelor de biciclete.
În cadrul proiectului, oraşul partener trebuie să implementeze schimbări pentru parcarea stradală, de exemplu modificări ale taxelor, ale intervalului orar sau ale mărimii zonei controlate. În acelaşi timp, vor fi impuse câteva măsuri privind managementul mobilităţii (informaţii despre şi promovarea alternativelor pentru condus, împreună cu informaţii despre motivele pentru care s-a recurs la acest management al spaţiilor de parcare) pentru a face măsurile pentru managementul parcărilor acceptabile şi de succes.
“Transportul urban şi gestionarea locurilor de parcare sunt subiecte mereu actuale pe agenda cetăţeanului. În urma primei întâniri pe proiect, cea de la Cracovia, din luna aprilie 2014 şi în urma consultătii factorilor responsabili la nivel local, vom stabili care dintre cele patru mari domenii de acţiune va fi prioritară pentru noi, în implementarea proiectului“, a precizat Liviu Scarlat, manager de proiect şi director al ADL Bacău.

Parteneri  în cadrul proiectului sunt : AsciAustrian Mobility Research (FMG-AMOR) (Austria), orasul Krakovia (Polonia), Universitatea din Lund (Suedia), Universitatea Erasmus Rotterdam (Olanda), DIFU – Institutul German de Afaceri Urbane - IGAU (Germania), Administraţia parcărilor din Tarragona (Spania), Institutul de Planificare Urbană din Slovenia,  Cosnsiliul Local Nottingham (Anglia), Oraşul Gent (Belgia), Asociaţia pentru Tranziţie Urbană (Romania), Oraşul Örebro (Suedia), Asociaţia Zona Metropolitană Iaşi (România), EPOMM – Platforma Europeană a Managementului Mobilităţii (PEMM) (Instituţie Europeană), Asociaţia Europeană a Parcărilor – EPA (Germania).

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite