Jandarmii au un nou coleg. Acesta are cinci luni şi se pregăteşte de misiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii arădeni au un nou coleg de serviciu, începând din această lună. Este vorba de un câine din rasa ciobănesc german, în vârstă de cinci luni, care se pregăteşte să ia parte la misiuni.

Câinele SUN a fost adus de la Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. În prezent, se află în dresaj pregătitor, perioadă în care asimilează deprinderi de căutare, de aportare a obiectelor, de socializare cu grupuri de persoane, desfăşurând zilnic exerciţii de antrenament.

După împlinirea vârstei de un an, câinele de serviciu, împreună cu jandarmul care îl are în responsabilitate, va fi evaluat şi, în funcţie de progresele înregistrate în perioada de predresaj, va fi admis la cursurile de dresaj şi specializare, pe un anumit domeniu de activitate, în raport cu abilităţile câinelui şi cu necesităţile instituţiei.

„Pregătirea câinilor de serviciu, ca şi cea a militarilor, are un caracter de continuitate. De-a lungul carierei, ei trec prin stagii de pregătire şi verificări periodice coordonate de specialişti. Examenele pe care le susţin reprezintă praguri importante şi necesare, pentru a putea duce la îndeplinire, cu succes, misiunile”, spune Emilia Fînaţă, purtător ce cuvânt al Inspectoraului de Jandarmi Judeţean Arad.      

Vă mai recomandăm: Doi câini de la Jandarmeria Mehedinţi îşi vor duce bătrâneţile lângă jandarmii care i-au dresat

Jandarmii arădeni au un nou câine pentru căutarea dispăruţilor

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite