FOTO A început sezonul estival la Băile Termale din cartierul Gai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băile Termale din cartierul Gai au fost deschise astăzi în prezenţa a sute de participanţi.  Băile aparţin de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), însă sunt vizitate anual şi de mii de tineri.

Special pentru această ocazie a fost pregătit un program artistic, care a fost urmat de o tombolă şi o masă caldă.

„Membri CARP plătesc de 3 lei pentru un bilet, la fel copii, studeţii şi elevii. Adulţii  care nu sunt membri CARP achită pentru intrare 8 lei. Aşteptăm ca în acestă vară numărul vizitatorilor să fie mult mai mare ca anii trecuţi”, a declarat Lidia Dan, preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

În fiecare an, Băile Termale din Gai sunt vizitate, în medie, de 60.000 de persoane. Complexul se întinde pe 20.000 de metri pătraţi şi cuprinde patru bazine (din care unul acoperit, cu apă termală, şi trei bazine exterioare), un pavilion prevăzut cu aparatură pentru fizioterapie, dar şi un salon pentru manichiură şi pedichiură. 

Membri CARP beneficiază de reduceri atât la accesul în ştrand, cât şi la diferite servicii din incinta acestuia. Garderoba şi paturile de plajă sunt gratuite. În ceea ce priveşte calitatea apei termale, conducerea CARP susţine că aceasta e identică cu cea de la Felix. Sunt persoane care vizitează Băile Termale din Gai şi de 20 de ani.

Vorbim de băile în care toate clădirile au fost construite din anul 1965 de către CARP Arad, iar în 1981 s-a dat în folosinţă sonda de apă termală forată la 702 metri adâncime. Apa termală iese din sondă la temperatura de 36 grade Celsius.

Pe lângă masaj, saună şi jacuzzi, în  cadrul acestor băi se poate face şi Kinetoterapie în cadrul cabinetului de Fizioterapie.

Vă mai recomandăm: FOTO Cum se distrează arădenii de 1 Mai: grătare, bere la rece, relaxare pe ştrand. Toate condimentate cu confiscarea unor produse semiprepartate de către poliţişti

GALERIE FOTO Sezonul estival de la Băile Termale din Gai s-a închis cu o petrecere

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite