Amenzi şi dosar penal pentru furt de lemne de pe raza Parcului Natural Lunca Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii de lemne au fost prinşi FOTO arhivă
Hoţii de lemne au fost prinşi FOTO arhivă

Zece persoane care transportau ilegal lemne, provenite din aria protejată  a Parcului Natural Lunca Mureşului au fost prinse.

După anunţarea poliţiei din localităţile apropiate de către cei de la Luncă persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 500 şi 2000 de lei.

De asemenea, unui cetăţean din localitatea Cenad, judeţul Timiş, i s-a întocmit dosar penal după ce a fost surprins, de către angajaţii parcului, doborând arbori cu ajutorul unui ferăstrău mecanic, la lăsarea întunericului.

„Administraţia parcului mulţumeşte pe această cale Jandarmeriei, posturilor de poliţie din localităţile limitrofe luncii şi Poliţiei de Frontieră, pentru buna colaborare şi pentru patrulările comune realizate în aria protejată. De asemenea, salutăm implicarea administraţiilor publice locale în organizarea unor acţiuni proprii de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale, dintre care în mod deosebit s-a remarcat Primăria Cenad. Informăm din nou populaţia că tăierea şi transportul arborilor nu se pot face decât în baza unor aprobări specifice, indiferent de forma de proprietate a terenului. Astfel, chiar dacă sunt situaţi în afara fondului forestier naţional, pe terenuri proprietate personală sau aflate în proprietatea publică sau privată a primăriilor, arborii nu pot fi tăiaţi şi transportaţi fără avizul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare”, au declarat reprezentanţii Parcului Natural Lunca Mureşului.

Vă mai recomandăm: Animalele din Parcul Natural Lunca Mureşului sunt în pericol din cauza reabilitării unui drum
 

FOTO Tinerii arădeni promovează activităţile de recreere din Parcul Natural Lunca Mureşului

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite