Cristina Babadac, singura arbitră de centru din Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Acesta  este prima şi singura arbitră care a condus meciuri la centru în prima ligă naţională de fotbal masculin.  A început cursurile de arbitraj la Petroşani. Este arbitru stagiar din 1991, apoi dă examen pentru categoria I şi II, în anii ce au urmat.

  Peste 4 ani de la începerea carierei în arbitraj Cristina avansează în divizia C. „Noi fetele am avut mereu meciuri foarte puţine la nivel divizionar, activând doar la nivelul de juniori republicani”, spune arbitra. Cristina Babadac a activat  şi ca asistent şi ca central şi i-a fost foarte uşor să intre în îmbrăcămintea arbitrajului, pentru că a jucat şi fotbal, pe postul de fundaş central. În paralel cu arbitrajul a jucat fotbal la Universitatea din Petroşani şi la Motorul Oradea. În acestă perioadă a cochetat şi cu lotul naţional. Cu Motorul Oradea a câştigat campionatul în 1997, apoi s-a dedicat exclusiv arbitrajului.

Confundată cu un băiat


  Primul meci de divizia C a fost la Curtea de Argeş împotriva celor de la Drăgăşani. „Eram tunsă foarte scurt în perioada aceea şi spectatorii mă confundau cu un băiat. Strigau tot felul de nebunii şi la un moment dat cineva a observat şi a spus << Nu vedeţi că e o fată la centru?>>”, îşi aduce aminte Cristina.
A dat examen pentru divizia B, a luat şi a început să aibă jocuri. În următorul an a promovat pe lista FIFA.

Are 65 de jocuri internaţionale 


  Primul turneu internaţional a fost în Slovacia, unde a arbitrat junioare sub 18 ani. „A fost foarte greu pentru mine deorece nu mai ieşisem din ţară şi nu ştiam limba engleză” explică arbitra. În următorii ani a început să aibă meciuri mai importante cum ar fi, turneul final al Campionatului European  de juniori sub 18 ani din 2002, din Suedia. Tot în acelaşi an a participat la Campionatul European de junioare sub 19 ani, din Canada. „ Vârful carierei mele a fost în 2003, în SUA, când am participat la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal feminin şi am arbitrat finala dintre Germania şi Suedia. Am mai arbitrat în 2004 un meci important în Champions league-ul feminin. Mai târziu, tot în acest am fost şi la Atena, la olimpiadă”, povesteşte Cristina Babadac. A mai arbitrat şi Campionatul European feminin din Anglia, iar în 2008 Campionatul  mondial de junioare sub 20 de ani din Chile. „ În perioada aceea eram însărcinată în patru luni, dar am luat toate testele fizice şi am plecat” zice aceasta. 

Prima arbitră de centru în prima ligă


  În Divizia A a arbitrat primul meci în iunie 2004. Era vorba de meciul dintre Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa. Acesta a fost şi primul meci cu o brigadă feminină completă din Divizia A. „Spectatorii ne aplaudau, jucătorii ne-au oferit buchete de flori. La majoritatea meciurilor ne-au oferit flori. În general jucătorii sunt sportivi cu o femeie” spune arbitra
Profil
Născut 9 decembrie 1972, Lupeni, judeţul Hunedoara
Studii: Universitatea din Petroşani, Facultatea de Maşini şi instalaţii electrocasnice
Post-universitară Informatică, Valahia din Târgovişte
Profesie: inginer
Familie: căsătorită, are un copil de un an şi 5 luni

Ce îi place
Sportul în general îmi place. Îmi mai plac animalele, filmele, comediile în special, călătoriile, îmi place şi să mănânc sănătos.

Ce nu îmi place
Nu îmi place minciuna, comportamentul violent. Nu îmi place nici critica.

Întrebări şi răspunsuri

Cum au primit jucătorii de fotbal o brigadă de arbitrii formată din fete?
„Jucătorii ne-au acceptat, fiind foarte puţine femei, probabil erau foarte curioşi să vadă cum ne comportăm pe teren”

Cum te-ai descurcat să arbitrezi fiind însărcinată?
„A fi însărcinată nu înseamnă a fi bolnavă, am muncit pentru a ajunge acolo”

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite