Un fost elev al şcolii din Zlatna a donat 12 calculatoare pentru copii fără posibilităţi materiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost elev al şcolii generale din oraşul Zlatna a făcut o donaţie anonimă pentru 12 copii fără posibilităţi materiale din oraş. Acesta le-a trimis 12 computere, dar a dorit ca numele să nu îi fie făcut public.

Pe lângă donator, altcineva a adus computerele din ţara în care se află donatorul şi mai mulţi tineri din oraş s-au ocupat de pregătirea lor pentru ca elevii să le poată utiliza.

”Într-o perioadă grea pentru toţi, în vremuri de criză – atunci se relevă cu adevărat caracterul, capacitatea de empatie a unui om. Este vorba de acel moment când dezinteresat faci un bine, când aduci bucurie în viaţa altora doar pentru că eşti un om fain. Un fost elev al şcolii din Zlatna(care de multă vreme trăieşte în altă ţară) s-a gândit că este posibil ca în vremurile acestea unor copii să le lipsească device-urile necesare pentru şcoala on-line.

Doisprezece copii au primit, datorită acestui OM, calculatoare pe care să le poată folosi pentru a avea acces la educaţie. Trebuie să spun că au mai fost oameni minunaţi care au ajutat – un domn foarte amabil, foarte săritor care le-a transportat cu maşina din ţara de unde au venit, câţiva băieţi care au rupt din timpul lor şi au ajutat cu pregătirea calculatoarelor pentru ca toţi copiii să nu aibă altceva de făcut decât să se conecteze la platforma pe care se desfăşoară lecţiile.

Chapeau, domnilor! Mulţumesc din suflet, în numele copiilor, OM minunat!” a scris pe contul său de Facebook un profesor al şcolii din oraş.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite