Alba Iulia: Portret. Eugenia Bălaş a făcut schimb de reţete culinare cu ambasadorul Spaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret. Eugenia Bălaş a făcut schimb de reţete culinare cu ambasadorul Spaniei
Alba Iulia: Portret. Eugenia Bălaş a făcut schimb de reţete culinare cu ambasadorul Spaniei

Bucătarul-şef de la cantina Universităţii „1 Decembrie 1918” consideră că în această meserie trebuie să munceşti mult pentru a obţine cele mai gustoase preparate.

Eugenia Bălaş s-a stabilit în Alba Iulia în anul 1969, iar de 38 de ani lucrează ca şi bucătar. După ce a terminat şcoala de cooperaţie, a absolvit Liceul Economic din Alba Iulia, cu profil Alimentaţie publică. Acum este bucăar-şef la cantina Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

A desluşit tainele gătitului în clasa a V-a


A învăţat încă de copil să gătească. Tainele bucătăriei le-a desluşit de la mama sa. „A fost o pasiune pentru mine încă de mică. Pe clasa a V-a am gătit pentru prima dată. Mama era plecată de acasă şi în lipsa ei am făcut nişte clătite bune, cu urdă. Am folosit făina cea mai bună pe care am găsit-o. Îmi amintesc că a venit o profesoară la noi. Am  servit-o cu clătite, şi aceasta m-a lăudat, spunându-mi că acum mă pot mărita”, a spus Eugenia Bălaş.

Îi plac mâncărurile româneşti, tradiţionale, dar nu se dă în lături de la a găti şi specialităţi din alte bucătării. „Spre exemplu, îmi place mult carnea de văcuţă cu ciuperci, reţetă din care mi-am dat lucrarea de diplomă, curcan cu ciuperci, cu garnitură de gutui, caramelizat, ruladă din piept de pui cu cârnăcior”, a precizat albaiulianca. 

Găteşte pentru studenţi


Din anul 1993 lucrează ca şi bucătar la cantina universităţii, iar cea mai mare satisfacţie a ei este să ştie că mâncarea gătită de ea este pe gustul tuturor. „Îmi place să gătesc şi să am satisfacţia că mâncarea le-a plăcut studenţilor. Nu-mi place să gătesc numai aşa, dacă nu fac calitate. Atunci mai bine nu gătesc”, a spus bucătăreasa. Eugenia Bălaş crede că în meseria de bucătar trebuie să munceşti dacă vrei să ai un rezultat bun.

„Trebuie să fii harnic în bucătărie şi să-ţi meargă mâinile. Trebuie să faci lucrurile la minut. Şi bineînţeles trebuie să fii foarte atent la alimentele pe care le iei, să nu faci compromisuri. Oricine vine în inspecţie la cantină, trebuie să găsească totul în ordine. Aici avem condiţii foarte bune, maşină de spălat vase şi pahare. Totul este dezinfectat imediat”, a mai precizat Eugenia Bălaş.

Dacă cineva îi împărtăşeşte o reţetă, sau o află de la televizor, nu e nevoie să o noteze imediat, deoarece o ţine minte, iar secretul unui meniu reuşit este vizualizarea lui încă înainte de a fi preparat. „Eu deja văd produsul final pe farfurie în momentul în care aud reţeta. O vizualizez şi îmi pot da seama cât de gustoasă ar fi”, a spus bucătarul-şef.

Şi-a luat o casă la ţară, la Coşlariu, pentru a fi mai aproape de natură. În aşteptarea pensionării îşi doreşte să fie sănătoasă pentru a putea experimenta cât mai multe reţete.    

Aţi gătit pentru persoane importante?
E.B.:
„Aici la universitate vin foarte multe grupuri, care servesc masa la cantină. Am primit cărţi cu dedicaţii de la persoane din America, Anglia, Canada. A fost chiar şi ambasadorul Spaniei. Mi-a dat o reţetă de clătite cu sos de salcâm şi una de fasole cu bere. Eu i-am recomandat ceva din bucătăria tradiţională”.

Ne dezvăluiţi o reţetă preferată?
E.B.:
„Îmi place foarte mult o prăjitură. 10 albuşuri se bat spumă cu patru linguri de zahăr, puţin oţet pentru consistenţă. Se adaugă trei linguri făină şi 300 ml lapte, se întind trei foi şi de dau la cuptor. Crema de ciocolată se face din şapte ouă întregi, 12 linguri de zahăr, cinci linguri cacao şi şapte linguri de cafea lichidă, şi se amestecă pe aburi. Crema aproape caldă se pune între foi şi deasupra, glazură de ciocolată”.

Ce-i place: „Îmi place să mă ocup de îngrijirea florilor, să am grijă de grădină, inclusiv munca de sezon, cum ar fi plivitul ardeilor şi a roşiilor. Îmi place să-mi văd grădina curăţată de buruieni. În timpul liber mai şi citesc. De asemenea, mi-am achiziţionat cărţi de bucate, de patiserie, sunt bine documentată. Am şi cărţi cu remedii naturale. Acestea sunt mai bune decât medicamentele. Îmi plac oamenii cinstiţi, muncitori”.

Ce nu-i place: „Nu îmi place minciuna şi făţărnicia. De asemenea, nu-mi plac oamenii leneşi. În rest, nu mă dau în lături de la nimic. Dacă nu ştii ce vrei de la viaţă, nici nu ai cum să reuşeşti. Nu îmi plac nici mirosurile înţepătoare”.

Profil
Născută: La 30 noiembrie 1954, localitatea Cecălaca, Mureş
Educaţie: Liceul Economic din Alba Iulia
Ocupaţie: Bucătar
Familie: Căsătorită, are doi copii

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite