Obiceiuri sexuale ciudate, în lume: cuibuşor de nebunii construit de părinţi pentru maratonul sexual al fiicei şi vânătoarea de partenere sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiceiuri sexuale ciudate, în lume. Dacă printre obiceiurile sexuale păstrate pe meleagurile noastre, jucatul cearşafului pătat de sângele miresei virgine a ajuns să fie privit ca o barbarie, există şi alte tradiţii sexuale incredibile care încă sunt practicate şi acceptate în multe zone ale lumii.

Obiceiuri sexuale ciudate, în lume: sex premarital cu acordul părinţilor 

Părinţii din tribul cambodgian Kreung îşi ajută fiicele să-şi descopere perechea perfectă, alături de care va alege să-şi petreacă restul vieţii. Numai că această descoperire se face prin testarea sexuală a pretendenţilor, scop în care părinţii construiesc un „cuib al dragostei“, ceva mai departe de casă, unde fiica adolescentă poate să facă sex cu oricine pofteşte, atâta timp cât este nevoie, pentru a vedea cu cine se potriveşte. 

Atunci când fata este interesată cu adevărat de un băiat îl poate invita în casa părintească ca să-i cunoască familia, iar dacă rămâne peste noapte cu tânăra, condiţia este să plece înainte de ivitul zorilor, pentru că nu este îngăduit ca un cuplu necăsătorit să fie văzut în public înainte de a-şi oficializa relaţia.  

image

Tânăra Yang Na a povestit că părinţii ei i-au construit coliba plăcerilor când a împlinit 13 ani FOTO phnompenhpost.com

Conform publicaţiei online cracked.com, rareori s-au raportat cazuri de violenţă fizică, iar acuzaţii de viol nu au fost făcute niciodată din partea tinerelor care întreţin relaţii sexuale pentru a-şi găsi alesul. Pe de altă parte, obiceiul tribului spune că dacă o fată rămâne însărcinată în timpul căutărilor sale sexuale, dar nu vrea să se căsătorească sub nicio formă cu cel care a lăsat-o gravidă, atunci bărbatul care îi va deveni soţ este obligat să-i crească copilul ca şi cum ar fi al lui, fără să se plângă. 

Obiceiuri sexuale ciudate, în lume: mirii nu sunt lăsaţi să meargă la WC timp de trei zile

În Borneo, tinerilor proaspăt căsătoriţi din tribul Tidong nu li se permite timp de trei zile după nuntă să meargă la WC. Dintr-un motiv bizar, înţelepţii tribului consideră că golirea vezicii şi a intenstinului în primele trei zile după căsătorie echivalează cu un mariaj nefericit, care se va destrăma rapid, cu infertilitate sau chiar cu moartea primului născut. Mai mult, se consideră că izolarea cuplului va duce la întărirea legăturii dintre soţi. Pentru a se asigura că tradiţia este respectată, mirii sunt păziţi cu rândul de rude, ca să nu iasă din camera nupţială (foto jos). În timp ce sunt prizonieri, primesc apă şi mâncare, dar în cantităţi foarte mici. 

image

FOTO therichest.com

Obiceiuri sexuale ciudate, în lume: vânătoare de partenere sexuale

O practică antică le permite bărbaţilor tineri din Buthan, în sudul Asiei, să „vâneze“ la adăpostul nopţii partenerele sexuale la care râvnesc, chiar dacă nu le cunosc, fără ca acest lucru să fie considerat o infracţiune sau să fie acuzaţi de viol. Aceştia caută casele în care trăiesc femei singure şi intră peste ele în puterea nopţii, apoi încearcă să le convingă să facă sex cu ei. Important este ca ele să consimtă întreţinerea relaţiilor sexuale, notează publicaţia The Telegraph.

Conform obiceiului, dacă un bărbat este prins că se furişează într-o casă, acesta trebuie să se căsătorească imediat cu femeia pe care dorea să o „viziteze“. În cazul în care bărbatul nu este prins la „vânătoare“, iar o femeie rămâne însărcinată, legea din Bhutan precizează că acesta trebuie să îndeplinească o dorinţă a familiei acesteia, cum ar fi să sape o parcelă de pământ sau, dacă femeia doreşte, să o ai de nevastă fără niciun fel de protest. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite