Supă cu legume de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A sosit momentul să facem o adevărată cură de legume proaspete, după ce întreaga iarnă ne-am mulţumit cu cartofi sau cele câteva pachete de legume puse la congelat din timp. Vă recomandăm o supă cu legume de primăvară delicioasă şi revigorantă, cu spanac, ceapă verde şi iaurt.

Supă cu legume de primăvară. Ingrediente:

- două rădăcini de păstârnac

- ţelină

- trei morcovi

- două cepe 

- o legătură de ceapă verde

- trei cartofi potriviţi 

- jumătate de kg de spanac

- 250 gr. de iaurt

- un ou

- 100 gr. de unt

- sare

- piper

- pătrunjel

- mărar

Supă cu legume de primăvară. Mod de preparare:  

Curăţăm legumele, le spălăm şi apoi le dăm prin răzătoare pentru a începe prepararea reţetei de supă cu legume de primăvară. Urmeză să le călim în unt, după care adăugăm apă. Între timp, tocăm mărunt ceapa verde, iar spanacul îl tăiem fideluţă şi adăugăm totul peste zarzavat împreună cu un ou, amestecând bine. După zece minute adăugăm 3 litri de apă fierbinte, sarea, piperul şi cartofii tăiaţi cubuleţe. După ce s-au fiert cartofii, putem să dregem ciorba cu iaurt. Tragem cratiţia de pe foc şi apoi presărăm mărarul şi pătrunjelul tocate mărunt. 

Astfel obţineţi o surpă gustoasă cu legume de primăvară. Poftă bună!

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite