Suspectul atacului din Dallas a fost identificat: este veteran de război şi nu are legături cu vreo grupare teroristă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micah Johnson FOTO Facebook via heavy.com
Micah Johnson FOTO Facebook via heavy.com

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale SUA au anunţat vineri că atacatorul, care a împuşcat mortal cinci poliţişti şi a rănit alte nouă persoane, printre care se numără doi civili, în cadrul unui protest „Black Lives Matter” din Dallas, nu are nicio legătură cu vreo organizaţie teroristă, relatează Reuters.

UPDATE Reprezentanţi ai Primăriei din Dallas au declarat, sâmbătă dimineaţa, că ipoteza în acest moment este aceea că atacatorul a acţionat pe cont propriu. Iniţial, autorităţile anunţaseră după atac că ar fi fost vorba de doi lunetişti care au deschis focul asupra agenţilor de poliţie.

De asemenea s-a aflat că atacatorul a promovat pe contul său de Facebook pagini care promovau printre altele ura rasială împotriva persoanelor albe sau a agenţilor de poliţie, însă deocamdată nu au fost găsite probe care să indice că acesta ar fi făcut parte din vreo grupare radicală cu acest profil.

-ŞTIREA INIŢIALĂ-

”Din câte înţeleg anchetatorii au stabilit că individul care a dus la capăt acest act teribil de violenţă nu are nicio legătură cu vreo organizţaie teroristă, fie din Statele Unite, fie din străinătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

De asemenea, acesta a susţinut că nu există nicio legătură cu vreo conspiraţie teroristă.

Autorităţile americane l-au identificat pe Micah Xavier Johnson, un veteran afroamerican al armatei SUA, drept lunetistul care a deschis fcoul împotriva poliţiştilor care asigurau securitatea la protestul ”Black Lives Matter” din Dallas, generat de uciderea a doi bărbaţi afroamericani de către poliţişti în două incidente separate din Baton Rouge, Louisiana şi, respectiv, Minneapolis.

Johnson, în vârstă de 25 de ani, a fost descris drept un soldat veteran care a activat în războiul din Afganistan şi nu avea niciun cazier politic. Acesta locuia în zona metropolitană Dallas şi a folosit autovehiculul mamei sale pentru a se deplasa la locul tragediei.

Atacatorul s-a baricadat într-o clădire administrativă din apropierea protestelor şi a început să tragă focuri de armă spre poliţiştii albi care asigurau securitatea participanţilor. 

Negociatorii au încercat să-l determine să renunţe la atac, însă acesta a susţinut că ”sfârşitul este aproape” şi că a avrut să ucidă poliţişti albi drept răzbunarea pentru brutalitatea forţelor poliţieneşti faţă de minoritatea afroamericană.

”Am avut un schimb de focuri cu unul dintre suspecţi. Nu am avut nicio alternativă decât să folosim un robot pentru a detona o bombă în apropierea suspectului. Acesta a susţinut că este nemulţumit de acţiunea Black Lives Matter, dar şi de uciderea recentă a doi afroamericani de către poliţişti. Suspectul a spus că este nemulţumit de albi şi a vrut să ucidă poliţişti albi”, a declarat şeful Departamentului de Poliţie din Dallas, David Brown.

Autorităţile au susţinut că atacul armat a fost plănuit şi executat cu premeditare, iar trei persoane au fost arestate şi refuză să coopereze cu anchetatorii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite