Unanimitate printre economişti: Reforma fiscală a administraţiei Trump e simplă fantezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Trump a susţinut că reforma fiscală propusă, ce include scutiri de taxe semnificative, va avea un efect bugetar neutru datorită creşterii economice pe care o va produce. După cum relatează cotidianul Washington Post, niciun economist nu susţine calculele administraţiei de la Casa Albă.

Universitatea din Chicago face sondaje în mod regulat în rândul economiştilor cu privire la probleme economice curente ce ridică controverse. Conform unui astfel de sondaj, publicat săptămâna trecută, doar doi economişti din 37 chestionaţi au răspuns că scutirile de taxe vor stimula economia suficient pentru a neutraliza efectul acestora asupra veniturilor bugetare.

Cei doi economişti afirmă acum că au făcut o greşeală, şi că au înţeles greşit întrebarea.

„Am greşit complet răspunsul”, a declarat unul dintre cei doi, economistul Kenneth Judd, chestionat cu privire la poziţia sa faţă de afirmaţiile administraţiei. „Am vrut să zic că este o idee oribilă, foarte proastă - ce nu are nicio şansă”.

Cel de-al doilea economist ce susţinuse poziţia administraţiei, Bengt Holmstrom de la MIT, le-a declarat celor de la Washington Post că şi el a citit greşit întrebarea.

În total, niciunul dintre economiştii chestionaţi în sondajul Universităţii din Chicago nu susţine afirmaţiile administraţiei conform cărora scutirile de taxe nu vor afecta veniturile bugetare.

Membrii Partidului Republican au susţinut constant în ultimele decenii că reducerea taxelor are efectul de a încuraja crearea de noi locuri de muncă şi creşterea investiţiilor, şi că veniturile bugetare din aceste noi activităţi economice acoperă costurile scutirilor de taxe iniţiale. Pe acest raţionament se sprijină reforma fiscală propusă de administraţia Trump, ce include scutiri de taxe dar nu şi reduceri de cheltuieli.

„Ne aşteptăm să putem acoperi aceste reduceri de taxe prin creştere economică şi prin eliminarea multor deduceri”, a afirmat secretarul trezoreriei, Steven Mnuchin.

Acesta a susţinut că politicile economice ale administraţiei ar putea accelera creşterea economică de la 2% până la 3% anual.

„Cifrele pur şi simplu nu susţin asta. Acest plan este exponenţial eronat. Cifrele prezentate sunt pur şi simplu dintr-un alt univers”, a declarat Kenneth Judd. Acesta a completat că nici măcar preşedintele Ronald Reagan nu credea cu adevărat că scutirile de taxe sunt atât de benefice economiei încât efectul bugetar al acestora să fie neutru.

Publicaţia financiară Bloomberg susţine într-un articol că, printr-o politică fiscală complet opusă faţă de cea propusă de preşedintele Trump, Suedia trece printr-un adevărat miracol economic.

„Taxe ridicate, sindicate puternice şi o distribuţie egală a avuţiei. Aceasta este reţeta succesului economic într-o lume globalizată”, susţine Magdalena Andersson, ministrul de finanţe suedez.

Aceasta a coordonat o politică economică bazată pe creşterea taxelor şi a cheltuielilor sociale odată cu venirea la putere, în anul 2014. În această perioadă Suedia a cunoscut un boom economic, cu rate de creştere de peste 4%. Rata de taxare în Suedia este una dintre cele mai ridicate din lume, aproximativ 43% din veniturile bugetare - comparativ, în Statele Unite aceasta este de 26%. Creşterea economică a Suediei a fost însă aproape dublă faţă de cea a Americii anul trecut, 3,1% faţă de 1,6%.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite