Kamala Harris, evacuată din apropierea Capitoliului în ziua violenţelor din Washington DC, din 2021. Fusese găsită o bombă artizanală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Kamala Harris a fost evacuată din Convenţiei Naţionale Democrate pe 6 ianuarie 2021, clădire situată în apropierea Capitoliului, după ce s-a găsit o bombă artizanală, a declarat joi o oficialitate de la Casa Albă. Confirmarea vine la un an după evenimentele asaltului asupra Capitoliului din Washington.

Acest lucru adaugă un nou detaliu privind programul vicepreşedintei din acea zi şi încă o dovadă că pericolul a ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului american, apreciază dpa, potrivit Agerpres.

Pe 5 ianuarie 2021 au fost amplasate două bombe în apropierea sediilor de pe dealul Capitoliului ale celor două mari partide din SUA, Democrat şi Republican. Acest caz nu a fost încă rezolvat de Biroul Federal de Investigaţii (FBI).

Kamala Harris era la acea vreme senatoare de California şi declarase ziarului Times că s-a aflat la Capitoliu ceva mai devreme, însă când insurgenţii au pătruns în clădire, ea lucra deja în altă parte.

„Plecasem, dar gândurile mele s-au îndreptat imediat nu doar spre colegi, ci şi spre personalul meu, care a fost nevoit să se refugieze în biroul nostru, transformând fişetele în baricade”, a spus Harris joi, într-un discurs ţinut la Capitoliu pentru a marca un an de la insurecţie.

Aceasta a spus că a urmărit la televizor evenimentele şi că a comunicat prin mesaje cu colegii săi, care promiteau că vor reveni pentru a valida rezultatele de la alegerile prezidenţiale în ciuda celor care încercau să anuleze scrutinul. În calitate de senatoare, Harris s-a întors alături de ei.

„A fost îngrozitor, îngrozitor”, a spus ea într-un interviu pentru Times, anul trecut. „Şi în fiecare zi începând de atunci, aflăm tot mai multe despre nivelurile profunde şi foarte întunecate ale celor întâmplate în ziua aceea”, a adăugat ea.

Într-un interviu înregistrat joi pentru programul de televiziune PBS NewsHour, Harris i-a condamnat pe parlamentarii republicani care au minimalizat ameninţarea. Totodată, vicepreşedinta a apreciat-o pe Liz Cheney, republicană din Wyoming, membră a Camerei Reprezentanţilor şi a comisiei pentru evenimentele din 6 ianuarie, fiindcă nu s-a temut de confruntarea cu elemente puternice din partidul său.

Cheney a fost atacată de Donald Trump pentru că a votat în favoarea punerii sale sub acuzare şi pentru ca i-a respins afirmaţiile nefondate despre rezultatatele alegerilor.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite