VIDEO Fox News, un canal pro-Trump, nu acceptă acuzaţiile de fraudă lansate fără dovezi în sprijin. Decizia luată de un moderator în plină conferinţă de presă
0Un moderator de la Fox News, un canal cunoscut pentru abordările sale pro-Trump, a întrerupt trasmiterea unei conferinţe de presă a echipei de campanie a preşedintelui în exerciţiu în momentul formulării unor acuzaţii despre fraude la alegerile de la 3 noiembrie.
Fox News nu acceptă acuzaţiile de fraudă lansate dinspre tabăra lui Trump atâta timp cât nu sunt prezentate dovezi. Este vorba de un post de televiziune conservator favorabil preşedintelui în exerciţiu american.
Fox News este considerat un post conservator şi programele sale cu caracter politic sunt favorabile preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Totuşi, canalul TV l-a dat câştigător al alegerilor prezidenţiale pe Joe Biden în acelaşi timp cu alte media importante din SUA şi l-a tratat pe politicianul democrat drept preşedinte ales.
„Stop, stop, stop!”, a intervenit moderatorul Neil Cavuto în timpul unei declaraţii a lui Kayleigh McEnany, o purtătoare de cuvânt a lui Trump.
„Ea acuză cealaltă tabără de favorizarea fraudei şi a voturilor ilegale. Dacă nu are mai multe detalii pentru a susţine acest lucru, nu pot fi de acord să continui să vedeţi asta”, a explicat Cavuto în faţa telespectatorilor.
„Este o acuzaţie explozivă să spui că cealaltă parte efectiv falsifică şi trişează. Dacă aduce dovezi, atunci evident că vom relua” conferinţa de presă, a adăugat moderatorul.
Jurnalişti Fox News au fost evacuaţi sub escorta poliţiei din Arizona după ce au anunţat victoria lui Joe Biden în acest stat tradiţional republican.
Fox News este considerat canalul preferat al lui Donald Trump.