Familiile unor victime ale atacului de la Orlando atacă în instanţă Facebook, Google şi Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comemorare a victimelor atacului de la Orlando FOTO L'Express
Comemorare a victimelor atacului de la Orlando FOTO L'Express

Familiile unor victime ale atacului armat de la Orlando acuză Facebook, Twitter şi Google că au contribuit la radicalizarea ucigaşului.

Familiile a trei bărbaţi ucişi la 12 iunie în atacul armat de la Orlando, în Florida, au depus o plângere la o instanţă federală din Statele Unite împotriva reţelelor de socializare Twitter, Google şi Facebook, acuzându-le că au contribuit la radicalizarea atacatorului Omar Mateen.

Afirmând că acţionează în numele organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), atacatorul din Pulse, un club de noapte frecventat de membri ai comunităţii gay, a ucis 49 de persoane şi a rănit altele 53 înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie.

Plângerea a fost depusă luni, la Curtea Federală din Detroit, de către familiile lui Tevin Crosby, Javier Jorge-Reyes şi Juan Ramon Guerrero. Semnatarii plângerii afirmă că cele trei societăţi vizate „au furnizat grupării teroriste SI conturi care i-au permis să-şi difuzeze propaganda extremistă, să strângă fonduri şi să atragă noi recruţi“. „Acest sprijin material, continuă ei, a fost esenţial în dezvoltarea SI şi i-a permis să comită (…) numeroase atacuri teroriste“.

Twitter, care a anunţat în august că a suspendat 360.000 de conturi începând de la jumătatea anului 2015 pentru încălcarea regulilor sale ce interzic promovarea terorismului, nu a făcut niciun comentariu.

Facebook a ţinut să sublinieze că grupările care sprijină sau se angajează în activităţi de natură teroristă nu îşi au locul pe platforma sa şi că intervine imediat ce le identifică.

Google nu a oferit niciun comentariu.

Nu este pentru prima oară când aceşti giganţi din domeniul internetului sunt atacaţi în instanţă. Însă astfel de acţiuni au şanse slabe de reuşită, având în vedere că secţiunea 230 a Communication Decency Act (Legea privind decenţa în comunicaţii, n. red.) adoptată în 1996, la începuturile internetului, prevede că operatorii site-urilor web nu sunt responsabili de conţinuturile postate de utilizatori.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite