Economia americană s-a pus pe roate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit datelor FMI, va fi pentru prima oară după 1999 când avansul economic al Statelor Unite nu va fi sub cel al economiei mondiale FOTO AP
Potrivit datelor FMI, va fi pentru prima oară după 1999 când avansul economic al Statelor Unite nu va fi sub cel al economiei mondiale FOTO AP

Statele Unite ale Americii au redevenit motorul economiei mondiale, după 15 ani în care acest rol a fost deţinut de China şi alte pieţe emergente

Cea mai mare economie a lumii va înregistra în acest an o creştere de cel puţin 3,2%, cea mai bună performanţă după 2005, susţinută de scăderea şomajului, care a dus la cheltuieli de consum mai mari, potrivit analiştilor băncilor JPMorgan Chase, Deutsche Bank şi BNP Paribas, citaţi de agenţia Bloomberg.

Potrivit datelor FMI, va fi pentru prima oară după 1999 când avansul economic al Statelor Unite nu va fi sub cel al economiei mondiale.

SUA sunt din nou motorul economiei mondiale. Economia are o performanţă stelară, este în cea mai bună formă după anii '90, a declarat Allen Sinai, director general la Decision Economics în New York.

Pe ce se bazează creşterea

Unul dintre motivele pentru care decalajul economic dintre SUA şi restul lumii este în creştere este succesul cu care americanii au redus îndatorarea excesivă.

Rata creditelor de consum neperformante din Statele Unite a atins un minim record de 1,51% în trimestrul al treilea, potrivit datelor Asociaţiei Bancherilor Americani, sub media ultimilor 15 ani, de 2,3%. Aceste credite includ împrumuturile prin carduri de credit, pentru achiziţia de automobile şi îmbunătăţirea locuinţelor. 

Un alt factor pozitiv este scăderea cu peste 40% a preţului petrolului în 2014, care a permis ieftinirea carburanţilor.  

Şomajul, în scădere, dar salariile în scădere 

Ca cel mai recent semn al redresării SUA, Departamentul Muncii a anunţat vineri că angajatorii au creat 252.000 de noi locuri de muncă în decembrie, iar rata şomajului a coborât la 5,6%, cel mai redus nivel după iunie 2008, dar creşterea salariilor a fost slabă.

Circa 3 milioane de americani au găsit locuri de muncă în 2014, cei mai mulţi din aproape 15 ani, semn că angajatorii sunt optimişti că în SUA cererea va continua, chiar dacă pieţele externe au probleme.

În urma anunţării acestor cifre, acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de vineri în scădere uşoară, investitorii analizând date lunare privind angajările şi nivelul salariilor din Statele Unite, transmite MarketWatch.

Analiştii consideră că încetinirea creşterii salariilor ar putea împiedica Rezerva Federală să înceapă mai curând majorarea dobânzilor.

Dar economiştii spun că e doar o chestiune de timp până ce se vor relua şi creşterile salariale. Vânzările de automobile în 2014 au fost de 16,5 milioane, cu mult mai mult faţă de 2006, iar analiştii prevăd pentru 2015, al şaselea an consecutiv de creştere pentru industria auto americană. 

SUA au reuşit să redevină „motorul economiei mondiale“ şi pentru că modul de a lua decizii şi de a adopta legile este un pic mai bun ca în Europa, susţine Paul Mortimer-Lee, economist-şef pentru America de Nord de la BNP Paribas din New York.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi colegii săi încă stau şi analizează dacă să cumpere obligaţiuni guvernamentale pentru a se lupta împotriva pericolelor deflaţiei – un pas pe care Rezerva Federală americană l-a făcut pentru prima dată în 2009.

Politica bugetară a SUA a devenit mai eficientă decât strategia de austeritate din zona euro, fapt care a subminat economia UE, adaugă Mortimer-Lee.

Şi Alberto Alesina, profesor la Universitatea Harvard, crede că zona euro ar trebui să adopte o poziţie fiscală mai deschisă în Europa. Între timp, Japonia a reuşit să intre din nou în recesiune prin ridicarea taxei de consum la 8%, de la 5 procente cât era pe 1 aprilie 2014.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite