Cazul Chauncey Hardy şi rasismul românilor

După ce agresorul bachetbalistului Chauncey Hardy a intrat la puşcărie iar o anchetă a FBI-ului i-a absolvit pe poliţiştii şi procurorii români de orice acuzaţie de muşamalizare a cazului, familia americanului a renunţat într-un final la procesul prin care cerea despăgubiri de sute de milioane de dolari.

Pe 9 octombrie 2011, Chauncey Hardy, membru al echipei CSŞ Giurgiu, a murit într-un club giurgiuvean după ce a fost lovit puternic cu pumnul de către un localnic. Agresorul, pe numele său Ionuţ Adrian Tănăsoaia, a fost condamnat în luna mai a anului trecut la şapte ani de închisoare pentru loviri cauzatoare de moarte. Tribunalul Giurgiu, care a hotărât sentinţa, a constatat că mama lui Chauncey, Olamae Hardy, nu s-a constituit parte civilă în dosar. Un proces civil intentat de către Olmae împotriva lui Tănăsoaia a existat, însă nu în România, ci în Statele Unite.

La 3 octombrie 2012, avocatul familiei Hardy, Richard Altschuler, a deschis un proces civil într-o instanţă din statul Connecticut împotriva agresorului tânărului, Federaţiei Române de Baschet, CSŞ Giurgiu, Spitalului Giurgiu, a doi doctori nenominalizaţi şi a fostului antrenor al lui Hardy. Familia cerea daune de 210 milioane de dolari. În luna septembrie a anului trecut, Olmae Hardy a renunţat fără nicio explicaţie la proces [vezi .pdf]. ADEVĂRUL a obţinut o serie de documente legate de caz (plângerea oficială şi anexele sale, precum şi un raport al FBI-ului de la locul faptei) care conţin câteva informaţii interesante ce nu s-au regăsit până acum în presa română.

Acuzaţiile familiei

Conform plângerii înaintate în 2012 de către Altschuler, părţilor române li se imputau următoarele lucruri:

• că nu l-au protejat în mod adecvat pe tânărul american.
• că nu l-au avertizat în privinţa rivalităţilor dintre clanurile infracţionale din Giurgiu.
• că nu l-au avertizat în privinţa sentimentelor rasiste şi anti-americane prevalente în localitate.
• că nu l-au învaţat îndeajuns de multă română ca să poată purta o conversaţie decentă în această limbă şi, pe cale de consecinţă, să poată să-şi dea seama când se afla în primejdie.
• că nu au plătit un traducător care fie lângă el în toate împrejurările în care reprezenta clubul de baschet, inclusiv când sărbătoarea victoria echipei sale.
• că nu au plătit un bodyguard care să poată media o eventuală dispută cu localnicii. 
• că nu s-au asigurat că tânărul primeşte tratament medical de calitate atunci când a fost dus la spital.
• că, după decesul tânărului, au încetat să-i vireze salariul de $1.000 pe lună în contul său bancar din Statele Unite, în ciuda faptului că erau obligaţi contractual să o facă până pe data de 30 mai 2012.

Avocat cu greutate

Richard Altschuler, avocatul familiei lui Hardy, nu este la primul proces cu ramificaţii internaţionale. În 2002, Altschuler a dat în judecată corporaţia farmaceutică Pfizer pentru două miliarde de dolari în numele a câtorva zeci de nigerieni care ar fi avut de suferit în urma unor experimente medicale întreprinse de către companie în 1996. După mai bine de 10 ani petrecuţi prin tribunalele din Nigeria şi Stalele Unite, cele două părţi au ajuns la o înţelegere, reclamanţii primind, conform mass-media americane, cel puţin 35 de milioane de dolari. Cazul a fost extrem de mediatizat atât datorită implicaţiilor sale geopolitice, cât şi datorită faptului că a reprezentat un important precedent juridic în Statele Unite.  

Prolificul scriitor britanic John le Carré, cunoscut pentru romanele sale de spionaj, a scris în 2001 o carte al cărei subiect se bazează pe cazul Pfizer. Cartea a fost mai târziu ecranizată, filmul “Grădinarul Fidel” (The Constant Gardener), cu Ralph Fiennes şi Rachel Weisz în rolurile principale, fiind nominalizat la patru Oscaruri şi trei trofee Golden Globe.   

Opt argumente împotriva României

Altschuler spune că a preferat să înainteze plângerea în cazul Chauncey Hardy în America şi nu în România din două motive: unu, contractul tânărului cu CSŞ Giurgiu fusese negociat în Connecticut şi doi, România are probleme majore cu corupţia. Avocatul aduce opt argumente în favoarea acestei constatări, după cum urmează:

Primul argument: “Un articol publicat recent în The New York Times [probabil acesta - n.red.] arată că România nu mai este un stat de drept, dovadă stând şi actualele eforturi de a-l demite pe preşedintele ţării” scrie Altschuler. “Şi mai relevant pentru această cauză este faptul că sistemul judiciar român, precum şi aparatul de stat aferent, au dat deja dovadă de aparente prejudecăţi faţă de decedat şi de moştenitorii săi […] nefiind în stare să-l judece într-un mod adecvat pe agresorul lui Chauncey Hardy”. În plus, spune avocatul, Raed Arafat (pe care îl numeşte eronat “ministrul Sănătăţii din România”) a fost forţat să-şi dea demisia după ce a investigat cazul Hardy şi a criticat puternic managementul din domeniul Sănătăţii româneşti. Într-un interviu pe care i l-am luat pentru ADEVĂRUL la câteva zile după intentarea procesului, Altschuler nu părea a fi la curent cu faptul că Arafat îşi reintrase în atribuţii la scurt timp după demisie.

Al doilea argument: Agresorul lui Hardy, Ionuţ Adrian Tănăsoaia, a fost găsit vinovat de către o instanţă română, scrie Altschuler, însă a fost condamnat doar pentru tulburarea liniştii publice şi nu pentru agresiune. În interviul acordat ADEVĂRULUI, avocatul american a mărturisit că informaţiile pe care le căpătase din România în privinţa procesului lui Tănăsoaia erau extrem de neclare. În fapt, Tănăsoaie a primit iniţial de la instanţa din Giurgiu cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte şi un an pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Mai târziu, prima pedeapsă a fost majorată la şapte ani, iar cea de-a doua la un an şi opt luni. Altschuler spune că cinci ani în puşcărie nu sunt nici pe departe destui. “Omorul e omor. C-o fi intenţionat sau nu, cel puţin în America ar fi primit mai mult de cinci ani” spune avocatul. Mai mult, Altschuler scrie în plângere că există indicaţii cum că Tănăsoaia “ar fi fost deja eliberat din închisoare sau poate că va fi eliberat în curând”. Agresorul lui Hardy se află însă şi acum în puşcărie.

Al treilea argument: Conform lui Altschuler, deşi toată lumea ştia că Giurgiul are o problemă cu clanuri infracţionale rivale, acuzaţii nu au luat nicio măsură pentru a-l apăra pe Hardy de mafioţi. “Aceste bande sunt acuzate de potenţiale legături cu statul şi/sau cu sistemul judiciar şi că nutresc sentimente anti-americane şi/sau anti-afro-americane. De asemenea, rivalitatea dintre aceste bande este strâns legată de rivalitatea dintre cele două echipe care se înfruntaseră în seara când Chauncey Hardy a fost omorât” se scrie în plângere.

Al patrulea argument: Personalul medical care l-a luat în primire pe Hardy l-a lăsat pur şi simplu să moară nefiind în stare să-l diagnosticheze cum trebuie.

Legile statului Connecticut, unde a fost făcută plângerea, le permit avocaţilor să introducă ca probe expertize ale unor specialişti neimplicaţi în caz. Dosarul Chauncey Hardy conţine o astfel de depoziţie [vezi .pdf] semnată de către doctoriţa Rhonda Gold din oraşul New Haven (Connecticut). Gold practică medicina de mai bine de 20 de ani şi este specialistă în medicina de urgenţă. Ea declară în scris că, în urma studierii cu atenţie a cazului Hardy, a ajuns la concluzia că prestaţia celor doi doctori care s-au ocupat iniţial de baschetbalist nu poate fi descrisă decât ca un exemplu de neglijenţă cruntă şi impardonabilă. Când a fost adus la Spitalul din Giurgiu, spune doctoriţa Gold, Chauncey “prezenta semne clare de traumatism cranian, uşor de depistat chiar şi de către un nespecialist”. Doctorii ar fi trebuit să efectueze imediat o tomografie computerizată sau un RMN şi ar fi trebuit să anunţe cel mai apropiat centru medical specializat în tratarea traumatismelor craniene că Hardy ar putea ajunge la ei în scurt timp. “Acestea sunt regulile elementare ale medicinei de urgenţă” spune doctoriţa, pentru că mai apoi să concluzioneze: “Moartea lui Chauncey Hardy a fost consecinţa directă a neglijenţei dovedite de către Spitalul Giurgiu şi de către doctorii săi”.

Al cincilea argument: FBI-ul a fost chemat de către ambasadorul Americii de la Bucureşti să-şi deruleze propria anchetă în cazul Hardy pentru că existau indicii serioase că atât agresiunea, cât şi lipsa de tratament adecvat ar fi fost cauzate măcar în parte de sentimente rasiste şi anti-americane. Avocatul familiei considera că i-ar fi fost mult mai uşor să-i citeze pe agenţii FBI în Statele Unite decât în România. În interviul acordat ADEVĂRULUI, Altschuler s-a plâns însă că FBI-ul a trimis familiei un raport cu multe ştersături din care nu se puteau afla prea multe lucruri.

În urma unei cereri pe am înaintat-o FBI-ului în virtutea legii privind accesul la informaţiile publice, am intrat acum câteva luni în posesia acelui raport. Conform documentului întocmit pe 7 noiembrie 2011 scopul investigaţiei FBI-ului în România a fost de a verifica dacă anchetatorii români şi-au făcut treaba ca lumea, în condiţiile în care presa locală publica pe bandă rulantă materiale despre poliţişti şi procurori corupţi.

Pe 21 octombrie 2011, câţiva agenţi speciali ai FBI-ului s-au întâlnit cu Laura Kövesi, la acea vreme procuror general, şi au primit acces la documentaţia anchetatorilor români. Agenţii s-au deplasat mai apoi la Giurgiu, unde au vorbit cu şase persone care fuseseră martore la incidentul care s-a soldat cu lovirea lui Hardy de către Tănăsoaie. Fiecare dintre martori a povestit ce a văzut şi fiecare a precizat în final că nu se teme de Clanul Butoane (din care se spune că făcea parte Tănăsoaia) şi că nu primit nicio ameninţare de la interlopi. Americanii s-au dus apoi la clubul Emotione, unde unul dintre proprietari le-a spus că, la ora incidentului, camerele de luat vederi din incinta localului nu funcţionau.

După ce au refăcut şi alte porţiuni ale anchetei românilor, americanii s-au declarat mulţumiţi de profesionalismul poliţiştilor şi procurorilor giurgiuveni. Concluzia raportului FBI [vezi .pdf] a fost că teoria unei muşamalizări a cazului din partea autorităţilor române nu se susţine.

Al şaselea argument: Mamei lui Chauncey Hardy nu i s-ar fi permis să ia parte în nicio calitate în niciuna dintre procedurile legale întreprinse de către autorităţile române în acest caz. Din această cauză, spune avocatul, i-a fost imposibil să ceară daune într-un tribunal din România. În interviul acordat ADEVĂRULUI, Altschuler a explicat că nu îi este clar dacă autorităţile române au tratat-o aşa cum trebuie pe mama victimei şi că acesteia îi este frică să meargă în România pentru a afla exact care îi sunt drepturile legale în acest caz.

Al şaptelea argument: Cazul Teo Peter a dat naştere la sentimente puternice anti-americane în România. Această afirmaţie este atribuită unui “faimos avocat de drept civil din România”. Plângerea face de altfel referire în repetate rânduri la avocaţi români care i-ar fi explicat lui Altschuler cum stă treaba cu corupţia din România. Americanul a refuzat însă să dea vreun nume, sugerând că şi-a găsit sursele de informaţie parcurgând o listă de avocaţi români “aprobaţi” de către Ambasada Statelor Unite de la Bucureşti.

Al optulea argument: “Românii au o populaţie africană sau afro-americană de proporţii neglijabile şi au dat dovadă în trecut de prejudecăţi faţă de astfel de persoane” se scrie în plângere. La mai puţin de o lună de la sosirea în România, Chauncey Hardy fusese supus la numeroase atacuri verbale de natură rasistă, fiind chiar întrebat la moment dat dacă poate face rost de droguri. Conform avocatului, tânărul american vroia să se transfere la o echipă din Bucureşti pentru că în capitală ar fi avut probabil mai puţine probleme cu rasiştii.

La mai bine de doi ani de la moartea tânărului, oraşul Giurgiu continuă să găzduiască o mulţime de jucători de baschet americani, iar sala în care CSŞ Giurgiu îşi dispută meciurile poartă acum numele lui Chauncey Hardy.