„Am contribuit la organizarea unor lovituri de stat“, declară fostul consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Toate bârfele, teoriile conspiraţiei şi acuzaţiile împotriva unei Americi care s-a amestecat în politicile naţionale ale unor ţări înscrise la ONU ca fiind suverane şi independente, toate discursurile despre acţiuni sub acoperire care au încercat sau chiar au dus la schimbarea ordinii constituţionale în multe ţări, toate poveştile despre acţiuni ale unor echipe care acţionau direct la ordinul sau după scenarii aprobate exclusiv de Casa Albă...

... toate se găsesc confirmate oficial, la cel mai înalt nivel imaginabil, prin declaraţia calmă şi extrem de explicită a lui John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională şi apropiat prieten şi sfătuitor (până la un moment dat) al Preşedintelui Trump.

A dat un interviu pentru CNN în contextul multiplelor audieri din Congresul SUA, din ce în ce mai dramatice,  care vor să lămurească rolul lui Trump în încercarea de lovitură de stat din 6 ianuarie. Spusele lui Bolton trebuie să fie luate în serios dacă avem în vedere experienţa sa absolut excepţională în conceperea arhitecturii intervenţiei americane în Irak din 2003 şi de diplomat cu cele mai înalte responsabilităţi în perioada Bush, făcându-se remarcat prin numeroasele sale apeluri publice prin care cerea armatei americane să bombardeze intensiv Irakul şi, poate vă aduceţi aminte, să lanseze „lovituri preventive” împotriva Coreii de Nord. În cartea sa de memorii, Bolton a mărturisit că a planificat o lovitură de stat militară împotriva regimului Maduro din Venezuela, desigur nereuşită deoarece la fel de prost pregătită ca odinioară încercarea de răsturnare a regimului Castro printr-o debarcare a puşcaşilor marini americani în Golful Porcilor încheiată cu un eşec sângeros.

John Bolton admits to helping 'plan' overseas coups
John Bolton admits to helping 'plan' overseas coups

Foto AFP

De data asta, în interviul de la CNN, John Bolton spune cu mult mai mult: „ca unul care a contribuit la planificarea unor lovituri de stat, nu aici, în alte locuri, să ştiţi că cere multă pregătire’.

Ajunge pentru a umili America şi a aduce o lovitură dramatică prestigiului său de democraţie exemplară funcţională. Sigur că va fi extrem de jenant ca vreodată Bolton să dea mult mai multe amănunte precise asupra unor asemenea lovituri de stat şi a modului în care s-au finalizat. Dar însăşi această recunoaştere relansează toate tezele despre comploturile americane care se află, s-ar afla sau se pot afla în spatele oricărei mişcări politice majore de pe planetă şi dă apă la moară celor care văd umbra serviciilor speciale întinzându-se peste guverne de orice orientare , partide politice sau organizaţii non-guvernamentale.   

Mai mult chiar, liniştea cu care vorbeşte despre asta demonstrează că există un sentiment total de impunitate dat, cu siguranţă, de faptul că ştie că are în spate un sistem de asigurări şi reasigurări deasupra cărora stă semnătura finală de autorizare a operaţiunilor de acest fel dată de Preşedinte, singura sursă incontestabilă şi ireversibilă de autoritate în domeniu. Aici stă şi marea problemă deoarece, oricât de grave ar fi fost faptele, oricât de multe guverne ar fi fost răsturnate, John Bolton vine şi povesteşte de parcă toate ar fi fost lucruri care erau planificate firesc conform fişei funcţiei sale şi aprobate ca atare prin prerogativele prezidenţiale.

Meritul lui Bolton, dacă se poate privi totul şi din această perspectivă, este că spune ce s-a întâmplat, deschizând posibilitatea unor comisii de anchetă are să facă ceva, dacă cineva doreşte şi îndrăzneşte să cerceteze în subteranele negre ale operaţiunilor fără nume, identitate şi folosind fonduri care nu pot fi identificate.

Poveşti poliţiste concepute de cei care doresc să denigreze America? Dacă n-ar fi vorba despre ultra-republicanul Bolton, atunci ar fi posibil să vorbim despre un complot KGB. Dar nu cred, măcar de data asta.

Cum nu cred că Putin a dat ordinul ca cei de la BBC să înceapă ancheta despre acţiunile trupelor special britanice SAS în Afganistan, acuzate de a fi ucis în mod repetat deţinuţi afgani şi civili, fapte care pot fi interpretate drept „crime de război” şi aduse ca atare în faţa Curţii Penale Internaţionale de la Haga. Aveţi aici povestea relatată chiar de cei de la BBC, tocmai pentru a nu lăsa niciun fel de îndoială privind acurateţea sursei folosite. De ce am amintit povestea care de-abia acum începe să se dezvolte ca un scandal de mare amploare (similar, în oglindă, unor acuzaţii similare aduse soldaţilor britanici în acţiunea din Irak)? Pentru că şi aici, din nou, apare un foarte înalt personaj din ierarhiile militare, generalul Sir Mark Carleton-Smith, fostul şef al forţelor speciale britanice, despre care reporterii de la BBC Panorama, după o anchetă de ani de zile, spun că ar fi primit informaţii foarte precise despre aceste situaţii dar pe care nu le-ar fi transmis Poliţiei Militare. Generalul a ieşit la pensiei şi acum, conform bunei tradiţii în domeniu, tace cu obstinaţie.

Cine va răspunde pe mai departe? Nimeni. Şi asta nu cred că uimeşte pe cineva.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite